| = excelent | ion amariutei [26.Aug.03 20:06] |
| la fel ca fulgii, firele de ploaie, clipele, poemul obtine coeziunea abordand din unghiuri diferite aceiasi idee, melancolia trecerii, a repetitiei. textualismul (auto)ironic din *melancolie livresca (cioranism)* ofera un contrapunct binevenit | |
| + Echilibru | Geta Adam [22.Oct.03 19:07] |
| Cred ca despre astea e vorba:) Iata cateva secvente in echilibru. Se misca luna, ceasul, ziua, ploaia, fulgii, umbrele, totul e miscare, e transferul sinelui catre sine intr-o bucurie amestecata cu tristete. Pentru steluta asta, te rog sa nu-mi mai multumesti:) | |
| = auto-comentariu | liviu dascalu [23.Oct.03 17:16] |
| De data asta te contrazic, Geta Adam, cand spui ca in aceste haiku-uri "totul e in miscare". Dimpotriva, exprima un cult al imobilitatii. In primul haiku e vorba de regasirea linistii caminului. Te intalnesti cu tine insuti ca si cum nimic nu s-a schimbat. Stare proiectata, cu o (auto)ironie blanda, asupra...cosmosului ("luna e parcata/ in fata ferestrei"). Cioranismul din al doilea haiku exprima o uimire in fata ... voi spune cuvinte sforaitoare: trecerii ineluctabile a timpului, ca si cum jocul ar continua; dupa Cioran, totul a fost deja jucat/vazut/scris, nu-i asa? Imobilitatea e, din nou, preferabila miscarii. "Lanturile de sticla ale zilei" sunt cele care te impiedica sa iesi din "labirintul" unei clipe; totul in cheia derizoriul, intrucat "labirintul" e asociat cu desenul labirintin al urechii, iar lanturile au taria sticlei; oprelistea, limita, e derizorie, actiunea care tinde sa depaseasca limita, in consecinta, e si ea derizorie. Din nou, votul apartine imobilitatii. "ploaie de vara", sigur, totul e schimbare in acest dans al elementelor. Dar comentariul meu e sceptic: "retorica scurta din/ chipul mastii, doar". Caderea fulgilor, aceasta noua ipostaza a schimbarii, e asociata cu decaderea. Batranii citind "doar umbrele aruncate de vant" sunt imobili ca niste statui, astfel incat si miscarea insignifianta a unor umbre de pe pagini e observabila, prin contrast. Citind umbrele isi anticipeaza, poate, moartea, cu un sentiment senin de impacare. E gresit spus, "anticipeaza". In indiferenta lor, ei sunt dincolo de aceasta schimbare. Seninatate divina, daca nu e prea mult spus. | |
| = explicatie pentru comentariul precedent | liviu dascalu [23.Oct.03 17:19] |
| In raport cu propriile poeme, reclam statutul unui oarecare cititor. Nu am intentionat niciodata o anumita metafora, astfel incat atunci cand ii dau un sens o fac cu aceeasi marja de hazard cu care o fac si ceilalti. Am si avantajul distantarii in timp, intrucat sunt poeme foarte vechi. Asupra celor noi nu voi putea face acelasi lucru, cred. | |
| = explicatie puerila asupra miscarii | Geta Adam [23.Oct.03 21:15] |
| De ce am vazut eu miscare: 1. luna e aparitia ce determina trezirea noptii, a intunericului. Faptul ca ea e „din nou acasa’ m-a facut sa ma gandesc la o repetitie, mi-a creat sentimentul alternantei luminii cu intunericul, o rotatie a faptelor, gandului, timpului. 2. E uimirea ca timpul inca mai exista, bataia ceasului o spune, chiar si „numai din greseala”, ceea ce inseamna ca nu totul a fost vazut/scris/jucat. 3. De acord cu asocierea cu labirintul, asta implica insa o anumita zbatere, lipsa miscarii ar insemna resemnare, si nu cred ca asta ai vrut sa evidentiezi. 4. Schimbarile nu sunt statice, implica o anumita miscare 5. Da, e decadere, dar e una continua, nu vad aici nici o frantura de imobilitate. Statica e poate, doar prezenta divina, camuflata. 6. Aici sunt mai mult de acord cu tine, cred ca m-am grabit putin. Cred ca nu am vazut decat ochii cuprinzand trecerea timpului. Tot ce am scris mai sus e raspunsul sufletului, care asta a vazut, la naiba:) Eu nu citesc niciodata poezia cu mintea, nu pot. Poate de aceea nu stiu nici s-o interpretez. Cu deosebit respect, Geta Adam | |