| + agresivitate sublimată până la limita nonacceptării | Ela Victoria Luca [19.Feb.08 15:41] |
| cred că uneori autorul se confruntă direct cu lumea din afară, spre a o izbi / izbăvi de/prin cuvinte-ardere, astfe încât discursul poetic/poetizant să pună limite unei agresivități stârnite (și inevitabile, nontemperabile altfel), limitele (ob)literare. dacă am avea o carență în sublimare atunci cuvintele "explicite" ar fi descărcări brute și greu suportabile. așa, amestecul acesta impur de sublimare/nonsublimare deschide - dincolo de interpretabilul literar - o cheie spre interiorul unui eu constrâns/constrângător, care poate trece prin orice cuvânt literaturizându-l. uite că aici autorul reușește finețea asta, mai ales când privește și ne face să privim în spațiul inter/transgenerațional ("nu suntem nici noi mai buni decât părinții..."), mai ales la final (bine asociată această analitate cu banul și falsele valori) chapeau bas, ted. Ela | |
| = . | Vasile Munteanu [20.Feb.08 14:45] |
| mulțumesc, Ela, pentru un mereu aproape de cuvânt și aproape de poezie. | |