| = Pe umerii femeii-astrale se odihnesc nebuloasele | razvan rachieriu [10.Nov.15 11:06] |
| Ai descris din punctul tău de vedere “femeia-astrală”, cu “părul lung” cât distanța minimă de la o stea la alta, cu emoțiile zvâcnind ca o novă pulsatorie, “pe umerii ei se odihnesc” nebuloasele, cu ciclicitatea “amestecându-se în rochiile ei”, “dansând dintr-o parte în alta a cerului”. “Femeia-astrală” pășește între stelele “A și B” și vrea să participe la maratonul infinitului. | |
| = răzvan | catalina marincas [11.Nov.15 10:20] |
| îți mulțumesc răzvan pentru felul în care scoți la lumină noi și noi sensuri, ascunse în versuri. te mai aștept! | |
| = forță imaginativă | Nicolae Diaconescu [26.Jan.16 14:25] |
| Mai întâi am citit proza Maria și Marea. (păcat că e singura). Și acolo, ca de altfel și aici, ai o forță imaginativă care atrage, percep femeia mister, femeia astrală, nimeni însă nu o va descifra cu adevărat, vreodată. | |