| = amorțiți... | Plopeanu Petrache [16.May.09 18:54] |
| Un dezastru cât marea cea mare pentru posibilitatea atât de redusă a omului de a simți durerea. De ce să primim catastrofe dacă nu suntem în stare să le trăim decât amorțiți? Ca într-o reclamă... Cu stimă PP | |
| = E | Liviu-Ioan Muresan [16.May.09 19:36] |
| un poem ca o constatare. Și ca o remarcă ce ține de bunul simț. Poate aș încadra-o la poezie socială, atitudine demnă pentru un dezastru de conceput. LIM. | |
| = On "nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești" | liviu ofileanu [16.May.09 20:19] |
| Ela, nu pot să mai spun îmi place sau nu... Titlu acestui poem- "nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești", e intrarea în poem și ieșirea din el deopotrivă. Toată mișcarea sentimentelor e numită de protagonistul acestei scrieri drept "dezastrul tău se întinde cât vezi cu ochii", iar cei pe care îndeobște îi numim apropiații noștri, sunt și protejații noștri, fiindcă un bun-simț cronicizat prin civilizație și cultură, ne depărtează vizibil de sfera lor spirituală - ei nu ne pot ajuta cu nimic fiindcă ei nu ne pot înțelege angoasele, frustrările, visele icarice sau ieșirile demonice. Uneori, chiar persoana de lângă noi, iubitul nostru "aproape" e cel mai blând dușman. Citez: "am încercat să fac din tăcere o stradă prea largă", "ceilalți nu te pot înțelege". Ieșirea din impas o constituie, culmea,(și fericit...) tot afundarea în tăcerea colii de hârtie, înghețarea frustrărilor în semn: "anestezia asta e singurul filtru posibil". Cred că avem un poem al interiorului bruscat în dilema creată de comunicarea de dragul comunicării și comunicarea pentru că oamenii au, într-adevăr ce să-și destăinuie. Dacă mă înșel, să-mi spui te rog. | |
| = re | Ela Victoria Luca [16.May.09 20:48] |
| petrache, să privim spre eșecul repetitiv al celuilalt apropiat este mai greu uneori decât să trecem amorțiți prin propriile noastre experiențe. LIM, apăi de e doar socială, e bine, mă temeam să nu fie politică. Nu de alta, dar uite ce trimiteri la gropi domnule, uite. Că d-aia pleacă atâția la paris, londra sua new york. (glumesc, textu ăsta chiar nu are a face cu chestiile socio-politice.) Liviu, aici referențialitatea este către un "dezastru" al altuia și imposibilitatea de a-l opri, imposibilitatea de a împiedica repetitiva lui "desfacere" a lucrurilor vitale. Da, acolo este intrarea și ieșirea din decorul textului. Și al vieții oricăruia dintre noi. mulțam, ela | |
| = semn | Dana Marinescu [16.May.09 21:20] |
| Ce e mai rau? sa-ti pierzi viata langa cineva pe care nu-l iubesti sau sa pierzi viata celui pe care-l iubesti? | |
| = dana | Ela Victoria Luca [17.May.09 15:18] |
| orice rău poate fi mai rău decât alt rău, atunci când răul acționează în tot, invadează, face din viața celuilalt (implicit a celor dragi de lângă el) un "dezastru". despre a doua parte a întrebării, citește "copilul-umbră", roman despre moartea unui copil trăită de tatăl lui. mai mult nu pot răspunde acum. ela | |
| = ai mare dreptate | Cantoriu Alexandru [25.May.09 00:00] |
| asa e Ela,uneori viata cu persoana pe care o ai alaturi pare ca o strada plina de straini,in care nu schimbi o vorba,nu faci eye contact....doar uneori schitezi un zambet... | |
| = alex | Ela Victoria Luca [27.May.09 22:34] |
| orice spațiu de nonîntâlnire cu celălalt este un spațiu dur_eros. unde erosul - ca viață intensă și iubire - lipsește. ela | |