| = Antitezele și măștile ființei | Alexandra Alb Tătar [28.Jul.17 12:37] |
| Poezia aceasta înlăcrimează, în ochii mei, sub coaja simplității pe care doar puritatea adâncurilor știe să o poarte curat, sublimele antiteze etern-efemer, imaterial-material, cea dintre starea de reflexie și pierderea în acțiune, cea dintre spiritul veșnic și ființa trecătoare... un spirit intrigant de cuminte, supus, răbdător, încălecat, provizoriu, de o entitate bio-psihică "cu pulsul sălbatic", deopotrivă intrigant prin ignoranță, în această existență materială a formalităților de care în final spiritul se dezbracă: "atunci mi-am scos ușor întâi mănușile, apoi pălăria, agrafele, cerceii, rochia, pantofii, ciorapii (...)și am ieșit" Prima imagine, cea a făpturii "cu spatele drept", "cu mâinile pe genunchi", îmbrăcată frumos, ca pentru biserică, evocă o naivitate și un conformism (aparent), dar și o emoție încătușată în "picioarele strânse", ce întretaie respirația: "m-am îmbrăcat frumos și am așteptat, cu picioarele strânse, cu spatele drept și mâinile pe genunchi." | |
| = Alexandra, | Claudia Radu [13.Aug.17 15:35] |
| Îți mulțumesc pentru interpretare. M-a bucurat semnul lăsat aici (chiar dacă răspund târziu...). | |
| = Cortina zilelor întunecă perspectiva și viziunea | razvan rachieriu [27.Aug.17 10:05] |
| ’’Ieșirea’’ nu este neapărat din viață, ci un escapism într-un spațiu fără legi, dogme, canoane, reguli și prejudecăți și se face prin ruperea ’’rădăcinilor’’ și printr-un zbor continuu având similarități cu o fericire non-telurică, iar de sus viața se vede mărginită, fadă și searbădă, peste ea se așază ’’cortina zilelor’’ ce-i întunecă perspectiva și viziunea. | |