Members comments:

= Inocența lui Nichi
Dragoș Vișan
[16.May.11 23:32]
Dezvoltă te rog ideea începută, ori strecurată, din sintagma "la inocenta cerere a lui Manolescu". S-ar putea să intereseze chiar mai mult decât încriminarea de către șef a subalternului său..., care a mai spus câteodată, încă din Franța predecembristă și lucruri care au deranjat mult gașca lui Nichi și a Monicăi Lovinescu.
M-am informat, util eseu, dar mie mi se pare că Nicolae Breban e un adevărat scriitor, pe când Nichi e o eminență cenușie, care în calitate de ce? îl deconspiră pe Breban?

Nu era bine ca Breban să nu-l fi susținut cu toată tăria pe Nichi în 2003, când l-a detronat pe pierdutul Eugen Uricariu (informator Secu despre Doina Cornea)?

Eu sunt convins de un singur aspect: Nichi n-a fost un sfânt pe timpul lui Ceaușescu. Făcea parte din grupul lui Gogu Rădulescu, după cum arată și criticul Mihai Sin în cartea sa din 2008 "Marea miză". Citește de-acolo, ca să vezi unde sunt limitele prozei lui Breban, dar și limitele umane ale lui Nichi. Pot să-ți rezum doar despre primele: într-adevăr, personajele sale, începând cu Grobei, terminând cu Francesca, ori cu eroul din Don Juan nu prea au consistență portretistică, par artificiale, iar naratorul omniscient le conferă o gândire cam tezistă, pentru că poate a crezut mai mult decât Augustin Buzura în meliorism, adică în ceea ce spera cel mai mult Nichi. Până în 1990 Nichi a sperat că proza comentată de el ar avea o energie moralizatoare, apropiată de revoluția continuă stipulată de comuniști. Atât de mare era îndoctrinarea pe atunci. Tot Nichi se ridica împotriva iraționalului din poezia avangardiștilor, mai ales a lui Gellu Naum și a lui Virgil Teodorescu, desconsiderând din start poetica abătută de la principiile enunțate de Dumitru Popescu zis și Dumnezeu. Întotdeauna Nichi a făcut o critică de poezie după ureche, plătind polițe unuia sau altuia. Antene a avut numai pentru critica de proză, memorialistică, eseuri. De aceea nu poate fi socotit pe veci un istoric literar, mai ales că ne-a dat în timpurile din urmă cea mai revanșardă și cea mai agramată istorie ori panoramă a literaturii scrisă vreodată în vreun stat.
= Dragoș
George Asztalos
[17.May.11 10:33]
Manolescu e ”harnic” face oleacă de curățenie în propria ogradă. Acuma vom vedea ce și cum: inițial a vrut să-l ajute pe împricinat dar acesta i-a mușcat mîna ajutătoare și drept urmare a fost lăsat, citez: ”singur cu rușinea lui”. Astea sunt faptele. Iar noi plătim sau ne facem că ne legăm șireturile. Deh: lumea e șireată, ce și anume cucurigu ei să-i ceri?

To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !

= Inocența lui Nichi	Dragoș Vișan [16.May.11 23:32]
Dezvoltă te rog ideea începută, ori strecurată, din sintagma "la inocenta cerere a lui Manolescu". S-ar putea să intereseze chiar mai mult decât încriminarea de către șef a subalternului său..., care a mai spus câteodată, încă din Franța predecembristă și lucruri care au deranjat mult gașca lui Nichi și a Monicăi Lovinescu. M-am informat, util eseu, dar mie mi se pare că Nicolae Breban e un adevărat scriitor, pe când Nichi e o eminență cenușie, care în calitate de ce? îl deconspiră pe Breban? Nu era bine ca Breban să nu-l fi susținut cu toată tăria pe Nichi în 2003, când l-a detronat pe pierdutul Eugen Uricariu (informator Secu despre Doina Cornea)? Eu sunt convins de un singur aspect: Nichi n-a fost un sfânt pe timpul lui Ceaușescu. Făcea parte din grupul lui Gogu Rădulescu, după cum arată și criticul Mihai Sin în cartea sa din 2008 "Marea miză". Citește de-acolo, ca să vezi unde sunt limitele prozei lui Breban, dar și limitele umane ale lui Nichi. Pot să-ți rezum doar despre primele: într-adevăr, personajele sale, începând cu Grobei, terminând cu Francesca, ori cu eroul din Don Juan nu prea au consistență portretistică, par artificiale, iar naratorul omniscient le conferă o gândire cam tezistă, pentru că poate a crezut mai mult decât Augustin Buzura în meliorism, adică în ceea ce spera cel mai mult Nichi. Până în 1990 Nichi a sperat că proza comentată de el ar avea o energie moralizatoare, apropiată de revoluția continuă stipulată de comuniști. Atât de mare era îndoctrinarea pe atunci. Tot Nichi se ridica împotriva iraționalului din poezia avangardiștilor, mai ales a lui Gellu Naum și a lui Virgil Teodorescu, desconsiderând din start poetica abătută de la principiile enunțate de Dumitru Popescu zis și Dumnezeu. Întotdeauna Nichi a făcut o critică de poezie după ureche, plătind polițe unuia sau altuia. Antene a avut numai pentru critica de proză, memorialistică, eseuri. De aceea nu poate fi socotit pe veci un istoric literar, mai ales că ne-a dat în timpurile din urmă cea mai revanșardă și cea mai agramată istorie ori panoramă a literaturii scrisă vreodată în vreun stat.

= Dragoș	George Asztalos [17.May.11 10:33]
Manolescu e ”harnic” face oleacă de curățenie în propria ogradă. Acuma vom vedea ce și cum: inițial a vrut să-l ajute pe împricinat dar acesta i-a mușcat mîna ajutătoare și drept urmare a fost lăsat, citez: ”singur cu rușinea lui”. Astea sunt faptele. Iar noi plătim sau ne facem că ne legăm șireturile. Deh: lumea e șireată, ce și anume cucurigu ei să-i ceri?