| = Acolo nu mai există eu și tu | Maria Prochipiuc [29.Aug.06 07:30] |
| Realizări: Pistruii i se grupaseră pe o parte a feței speriați Viața devenise atât de liberă încât nu prea mai știai ce să faci cu ea. Chipurile ni se tulburaseră ca într-o ceață de vară. Proza ta duce mai mult spre un poem în proză, folosești multe metafore, e o îmbinare frumoasă a gândului cu visul, e un fel de întrepătrundere și trecere spre o altă lume, un fel de unire întru eternitate, e un fel de la revedere de lumea ce te înconjoară. Un simbol al iubirii și dincolo de viață. Nu știu poate percepția mea o ia razna, dar așa văd eu: - Unde mergem? Mă întrebă surâzând ca și cum știa că nu există alt adevăr. - Mergem cu noi. Oriunde. - Acolo nu mai există eu și tu. Trăiesc în tine și invers. Simți? Vezi? P.S Te-am citit cu multă placere, voi reveni, interesant modul de expunere, vreau să știu cum stau cu intuiția… | |
| = Ea gândea cu gândurile mele... | constantin cornelia claudia [29.Aug.06 07:47] |
| după citirea acestui fragment tot volumul îmi e drag. oare ce mai scrie în el? seamănă cu năzuința mea spre perfecțiunea iubirii, eu sunt el, el e eu, pe aceeași gândire simțint sufletele sunt unite și de nedespărțit. | |
| = erată | constantin cornelia claudia [29.Aug.06 07:48] |
| simțind | |
| = Da! | luana zosmer [29.Aug.06 15:34] |
| Frumos ce-ai scris.Mi-au placut pistruii tai si vederea ta prin oglinda rotunda a autobuzului ducind spre nicaieri fiindca nu plecase nicaieri.mai spune... | |
| = pana la urma.. | Diana Mihai [06.Dec.09 17:09] |
| Chiar dacă n-am intrat în posesia cărții,inca, iata ca un fragment a reusit sa imi dea deja o idee despre felul în care va curge lectura propriu-zisa... Si o astept... | |