| + în răsuflarea cea din urmă... | Teodor Dume [08.Sep.19 17:47] |
| "cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă și mi se face ciudă și urlu și sparg pahare lovindu-le de zid nu-i așa, nimic nu este cum pare" am selectat un text de sine,rafinat care ne definește nu numai ființa,ci și ceea ce am putea fi "în răsuflarea cea din urmă" am revenit la acest fragment și l-am arhivat în gând Sincere felicitări,Petre Ioan Crețu! Luminez! | |
| = re Teodor Dume | petre ioan cretu [09.Sep.19 06:57] |
| Mulțam fain Teodor Dume pentru trecere, semn și steluță. | |
| + Stea | Carmen Sorescu [09.Sep.19 07:25] |
| Cel mai mult îmi place: cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră cum se umple strada cu mine. Vine ca o multiplicare a fiintei prin asemanarea cu toti ceilalti pana la contopirea cu strada. E un poem destul de greoi, cere atenţie si apoi surpriza frumoasă că am desluşit ceva ascuns. Poemul nu e chiar servit pe tavă ca un pahar ci apă, dacă guşto posibil să fie vin. Stea. | |
| = re Carmen Sorescu | petre ioan cretu [09.Sep.19 10:50] |
| Mulțumesc cu drag, Pic | |