Members comments:

 =  zic si eu...
Florin Rotaru
[17.Jun.09 10:05]

Despre catrenele mata,
Că tot ne-ndemni la comentat,
Atâta doar ți-aș reproșa:
Ai prea mult timp de meditat


 =  Susțin
Florin Rotaru
[17.Jun.09 10:35]
Paralelă amor-mită

Ce ne spune procurorul
Nu-i ceva nou pentru noi:
Mita e precum amorul,
Piesă ce se joacă-n doi.
(Tataia)

Sunt de acord cu autorul
Cu o micuță corectură:
Da, mita e precum amorul;
Precum amorul pe centură

 =  Testamentul lui Cincinat
Dan Norea
[17.Jun.09 11:39]
Moșteniri grele

Cum să nu-și iasă nația din fire
Cînd cei de sus arată doar lacune:
Pășim din moștenire-n moștenire
Plătind doar taxe de succesiune.
(Tataia)


Cu transparență și sinceritate,
Despre-ale guvernării mari păcate,
Ne spun miniștrii, și-i adevărat…
Despre-un guvern ce tocmai a plecat.


Moștenirea lui Cincinat

Lumea poate să-l aclame
C-a lăsat în urma lui,
Strălucite epigrame,
Dar și epigoni destui.
(Tataia)


Dane, zise Cincinat,
Epigrama ți-am lăsat !
Dar pe lângă meserie
Iei ca bonus o chelie !


Ghicitoare turistică

Ce gîndește un turist stilat
Cînd constată omul, cu stupoare
Că hotelu-n care-a fost cazat
Este de „trei stele“ căzătoare.
(Tataia)


Iar steluța cea de sus
Oare ce-o avea de spus ?
Hai la noi, că nu-i o dramă
Și-o să scrii o epigramă.


 =  Replici
Dan Norea
[17.Jun.09 10:52]
Moșteniri grele

Cum să nu-și iasă nația din fire
Cînd cei de sus arată doar lacune:
Pășim din moștenire-n moștenire
Plătind doar taxe de succesiune.
(Tataia)


Cu transparență și sinceritate,
Despre-ale guvernării mari păcate,
Ne spun miniștrii, și-i adevărat…
Despre-un guvern ce tocmai a plecat.


Moștenirea lui Cincinat

Lumea poate să-l aclame
C-a lăsat în urma lui,
Strălucite epigrame,
Dar și epigoni destui.
(Tataia)


Dane, zise Cincinat,
Epigrama ți-am lăsat !
Dar pe lângă meserie
Iei ca bonus o chelie !


Ghicitoare turistică

Ce gîndește un turist stilat
Cînd constată omul, cu stupoare
Că hotelu-n care-a fost cazat
Este de „trei stele“ căzătoare.
(Tataia)


Iar steluța cea de sus
Oare ce-o avea de spus ?
Hai la noi, că nu-i o dramă
Și-o să scrii o epigramă.


 =  Așa e cu moștenirile astea la pachet...
Florin Rotaru
[17.Jun.09 11:07]
"Dane, zise Cincinat,
Epigrama ți-am lăsat !
Dar pe lângă meserie
Iei ca bonus o chelie !"
(Dan Norea)

Una mai rece, alta caldă,
Le-a moștenit Dănuț, se știe;
La epigramă o mai scaldă
Dar compensează prin chelie

 =  Replici primelor două
Constantin Iurascu Tataia
[17.Jun.09 11:37]

(Despre catrenele mata,
Că tot ne-ndemni la comentat,
Atâta doar ți-aș reproșa:
Ai prea mult timp de meditat)
(Florin Rotaru)

Dezvinovățire
Descartes, al logicii luceafăr
Spunea (și-i bine să notezi!):
Când cugeți creierul ți-e teafăr
Și-atunci când cugeți, meditezi.
(Constantin Iurașcu-Tataia)

(Sunt de acord cu autorul
Cu o micuță corectură:
Da, mita e precum amorul;
Precum amorul pe centură)
(Florin Rotaru)

Asemănări
Ești analist de-naltă clasă
Dar bine-ar fi de amintit:
Ori pe centură, ori acasă
Pretinde-acordul consimțit.
(Constantin Iurașcu-Tataia)





 =  Sarcini inegale
Constantin Iurascu Tataia
[17.Jun.09 11:45]

(Cu transparență și sinceritate,
Despre-ale guvernării mari păcate,
Ne spun miniștrii, și-i adevărat…
Despre-un guvern ce tocmai a plecat.)
(Dan Norea)

Dar cine plătește?
Sunt necesare, cred și deslușiri
Când îi analizezi pe cei suspuși:
Guvernele discen că-s moșteniri
Dar taxele-s plătite de supuși.


 =  Întrebare insidioasă
Constantin Iurascu Tataia
[17.Jun.09 11:49]

(Dane, zise Cincinat,
Epigrama ți-am lăsat !
Dar pe lângă meserie
Iei ca bonus o chelie !)
(Dan Norea)

Ca să-l imiți pe Cincinat
Chelie văd că ți-ai lăsat;
La epigramă-eficientă
Crezi tu că barba-i suficientă?


 =  Aluzie fină
Constantin Iurascu Tataia
[17.Jun.09 11:53]

(Iar steluța cea de sus
Oare ce-o avea de spus ?
Hai la noi, că nu-i o dramă
Și-o să scrii o epigramă.)
(Dan Norea)

Dănuț, dorința ta-i drăguță
Ca să-mi încununez elanu'
Dar nu hotelu-mi dă steluță,
Speranța mi-e la Orășanu...


 =  Moștenirea lui Cincinat
Constantin Colonescu
[17.Jun.09 17:32]
“Meditații în catrene
(aștept comentarii)”
(C. Iurașcu Tataia)

Cincinat, artist de seamă,
De și-ar fi-ntrebat confrații,
Nici măcar o epigramă
N-ar fi scris. Doar meditații.

 =  Epigramiști sau epigoni?
Constantin Iurascu Tataia
[17.Jun.09 19:00]


(Cincinat, artist de seamă,
De și-ar fi-ntrebat confrații,
Nici măcar o epigramă
N-ar fi scris. Doar meditații.)
(Constantin Colonescu)

Că Cincinat nu-i suferea pe duri
Și nici pe-acei ce-i persiflau chelia
O știm. Dar nu scria cimilituri
Ca unele ce-apar în "Agonia".

 =  Din lac în puț
Vali Slavu
[17.Jun.09 23:48]
Ce gîndește un turist stilat
Cînd constată omul, cu stupoare
Că hotelu-n care-a fost cazat
Este de „trei stele“ căzătoare.
(Tataia)

E-n concediu iar și să evite
Să mai facă și-anul ăsta tensiune,
A plecat la munte, la o pensiune
De "trei margarete"... ofilite!

 =  lumina stelei ce s-a dus
Laurențiu Orășanu
[18.Jun.09 06:27]
Dănuț, dorința ta-i drăguță
Ca să-mi încununez elanu'
Dar nu hotelu-mi dă steluță,
Speranța mi-e la Orășanu...

(Constantin Iurașcu - Tataia)

Lumina stelei ce-o dorești
S-a stins, pe cărăruie,
Ca epigrama: O privești,
Crezi că o vezi, dar nu e.

Calimero

Mie mi-au plăcut, cel mai mult, din grupaj, Calitatea diplomatului perfect și Moștenirea lui Cincinat. Câteva virgule, pe ici pe colo, ne-ar mai fi luminat drumul.

Că Cincinat nu-i suferea pe duri
Și nici pe-acei ce-i persiflau chelia
O știm. Dar nu scria cimilituri
Ca unele ce-apar în "Agonia".

(tot Tataia, dar cu o ușoară cacofonie)

De-l ungem editor pe Cincinat,
- În Agonia, Mare Templier -
Mă tem că o să fie cu bănat,
Cu toții-ajungem la Atelier.

Calimero





 =  Greu explodează mămăliga
Gârda Petru Ioan
[18.Jun.09 07:02]
Cum să nu-și iasă nația din fire
Cînd cei de sus arată doar lacune:
Pășim din moștenire-n moștenire
Plătind doar taxe de succesiune.
(Tataia)

Călcați cum suntem în picioare,
Când, personal, pe el îl doare,
Mai trage unul o sudalmă,
Dar altfel nația e calmă.

 =  aprecierea hotelurilor
alexandru gabriel
[18.Jun.09 10:23]
C. Iurașcu notează hotelurile cu stele căzătoare:
Sunt hoteluri bunicele,
Dar tu le-ai apreciat
După numărul de "stele"
Care îți mai cad la pat!

 =  Dialog cu Calimero
Constantin Iurascu Tataia
[18.Jun.09 11:48]

Mulțumesc, Calimero, pentru aprecieri. Câtă dreptate ai când spui câ de trâia Cincinat mulți dintre noi nu ar trece de Atelier! De fapt catrenul acela în care am speculat jocul epigramă-epigon cred că are un puternic caracter autocritic.Tataia îți dorește deplină sănătate și gânduri de simplificare a regulilor complicate prin care apreciem contribuțiile noastre la miniconcursurile lansate. Nu ar merita încercat concurs de comitere de catrene pe toate cele 4 rime? Uneori lansam în cenaclul nostru astfel de miniconcursuri și crede-mă că uneori ieșeau lucruri frumoase. Tataia

 =  Chestiune dilematică
Constantin Iurascu Tataia
[18.Jun.09 12:04]

(Sunt hoteluri bunicele,
Dar tu le-ai apreciat
După numărul de "stele"
Care îți mai cad la pat!)
(Alexandru Gabriel)

Aș avea ceva de întrebat
Când faci speculații despre astre:
Pentru stele care-mi cad la pat
Cine-mi dă pilulele albastre?

 =  Întrebare realistă
Constantin Iurascu Tataia
[18.Jun.09 12:19]

Încă un catren pentru Alexandru Gabriel

Din versu-ți grăitor
Un lucru am desprins:
Ce stele crezi că vor
Un soare stins?

 =  Pilule in loc de stele
Gârda Petru Ioan
[18.Jun.09 17:00]
Aș avea ceva de întrebat
Când faci speculații despre astre:
Pentru stele care-mi cad la pat
Cine-mi dă pilulele albastre?
(Constantin Iurascu Tataia)

Pentru că steluțele și-așa nu
Le purtăm pe umeri sau căciulă,
Îi propun aici lui Orășanu
Să ne dea, la moși, câte-o pilulă.

 =  Venerabilul domn Iurașcu vrea pilule albastre
alexandru gabriel
[19.Jun.09 08:19]
Pilule ai dori, gămadă,
Dar cred că vârsta nu te lasă,
Că riști ca-n loc de-o stea cu coadă
Să-ți vină, nene,-o stea cu coasă!

 =  Am o îndoială
Constantin Iurascu Tataia
[18.Jun.09 20:08]

Pentru că steluțele și-așa nu
Le purtăm pe umeri sau căciulă,
Îi propun aici lui Orășanu
Să ne dea, la moși, câte-o pilulă.
(Gârda Petru Ioan)

Remarca-ți reuși să mă uimească
Și nu-mi explic prin ce i-ai dat valoare:
E solidaritate moșnegească
Sau pentru mine gest de consolare?

 =  Beniuciană
Gârda Petru Ioan
[18.Jun.09 20:56]
E solidaritate moșnegească
Sau pentru mine gest de consolare?
(CI-T)

Cred că și una și alta.

Tataie, nu mai suntem tineri
Și de mă uit în calendar,
La mine-i joi, la tine-i vineri...
Și-avem un singur steluțar.

 =  Umoristul adevărat nu jignește
Constantin Iurascu Tataia
[19.Jun.09 12:43]

(Pilule ai dori, grămadă,
Dar cred că vârsta nu te lasă,
Că riști ca-n loc de-o stea cu coadă
Să-ți vină, nene,-o stea cu coasă!)
(Alexandru Gabriel)

Observ c-a preferat o poantă groasă
Atunci când face-aluzie la coasă;
Iar autorului, oricine-ar fi
Pilule de bun simț i-ar trebui!

 =  Dl. Iurașcu se simte jignit pentru că l-am avertizat asupra excesului de pilule
alexandru gabriel
[10.Dec.18 14:27]
În fața ta îmi scot căciula
Și te tratez cu toată stima:
Ți-am zis ca să eviți pilula,
N-am zis că nu-ți mai merge rima!

 =  Lasă supărarea, Tataie!
Vali Slavu
[19.Jun.09 20:45]
Observ c-a preferat o poantă groasă
Atunci când face-aluzie la coasă;
(Tataia)

Nu fi trist acum, Tataie,
Cea cu coasa nu alege
După vârstă-atunci când taie.
Câinii latră, ursul merge...


 =  Vreau să clarific
Constantin Iurascu Tataia
[20.Jun.09 13:29]

(Nu fi trist acum, Tataie,
Cea cu coasa nu alege
După vârstă-atunci când taie.
Câinii latră, ursul merge...)
(Vali Slavu)

Da, Vali, vorba ta e dreaptă
Și n-am să merg pe ocolite,
Eu nu sunt trist de ce m-așteaptă
Ci de prognoze nesimțite!

 =  Perdea de fum
Constantin Iurascu Tataia
[10.Dec.18 14:27]

(În fața ta îmi scot căciula
Și te tratez cu toată stima:
Ți-am zis ca să eviți pilula,
N-am zis că nu-ți mai merge rima!)
(Alexandru Gabriel)

Pilule, stimă, vorbe mari
Înșiri într-un actren obraznic
Unde-ai făcut aluzii tari
Că după vîrstă-s bun de praznic!

 =  Pilula albastră
bodea emil felician
[24.Jun.09 17:57]
Aș avea ceva de întrebat
Când faci speculații despre astre:
Pentru stele care-mi cad la pat
Cine-mi dă pilulele albastre?
(Tataia)

Tataia, ca un om pios,
Vorbește de-o pilulă care
Îl face, sigur, mai vânos
Dar nu-i ajută la mișcare.

Emil

 =  Epigrame și catrene
Ștefănescu Romeo-Nicolae
[13.Jul.09 00:13]
Perlă amor mită

Ce ne spune procurorul
N-ui ceva nou pentru noi
Mita e precum amorul
Piesă ce se joacă-n doi

Procurorul tot el spune
Cine scapă,cine fuge,
Mita e ca drogul,
Afrodisiac de soi


Sincer două mi-au placut mai mult.

Cu stimă,
ASiIiVro





To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !