| = dezlegare la dimineți de septembrie | Maria Prochipiuc [25.Sep.12 09:35] |
un poem simplu în cuvinte, dar atât de smnificativ și profund. De foarte multe ori timpul poartă ochelari de cal, dar nu întâmplător, ci puși cu mare grijă de opticianul din noi, uneori pentru a ne proteja, dar de cele mai multe ori pentru că ne este frică de realitate. În acest poem nu dai parcă nici o șansă, chiar dacă finalul pare promițător. E cumva pe sufletul meu! | |
| = părere | Ștefania David [25.Sep.12 11:35] |
| mi se pare ok, dar cam patetic. E cu mesaj, e viu, dar nu e chiar wow. Sunt curioasă să mai citesc alte poezii ale tale, să văd dacă urmărești în general să atingi simplitatea pe care ai atins-o în poemul ăsta și în postludiu. ochelarii de cal înșurubați nu mi-a prea plăcut. | |
| = răspunsuri | Adriana Lisandru [25.Sep.12 15:17] |
| Maria Prochipiuc - „de foarte multe ori timpul poartă ochelari de cal, dar nu întâmplător, ci puși cu mare grijă de ocultistul din noi...” mare dreptate aveți! ați atins un punct nevralgic. Ștefavia David, e ok. și-un ok... dar totuși... de ce... patetic? din cauza lacrimei? :) | |
| = răspuns | Ștefania David [25.Sep.12 23:57] |
| Nu e doar lacrima. Întreaga scenă cu incendiul și bătutul în geam, rugămintea de a nu deschide și da, lacrima. Aș mai adăuga și comparația din final. E un tablou prea emoționant. Bine, adevărul e că și eu am o mare problemă cu pateticul în general. | |