| + ”e o liniște nebună...” | enea gela [20.Jan.17 10:58] |
| Moartea să-ți îmbrace hainele, relaxată, să i se și potrivească aceste haine, e o idee tulburătoare. Mult mi-a plăcut imaginea în care i te adresezi cu dezinvoltură:”moarteo, n-ai tu mie ce să-mi dai sau să-mi iei...” deși moartea are ce lua mereu! În ultimul vers cred că ai o greșeală de tastare, cu ace l”că” repetat. Stea! | |
| = Umanizare | razvan rachieriu [21.Jan.17 09:41] |
| Ai umanizat ''moartea'', care bântuie printre oameni căutându-și ''o prietenă'', căci ea simte ura oamenilor ce o ostracizează în nefiind, vezi în ''moarte'' fațeta tenebroasă a ''iubirii'', ''frica'' de ceea ce poate aduce ''moartea'' ne face să o disprețuim, iar în ''moarte'' huzurește nimicul, așa că să suprapunem peste ''moarte'' viețile noastre. | |
| + * | marin badea [22.Jan.17 10:51] |
| moartea nu este decât un antonim al iubirii Și multe altele, adunate de-a valma... Poemele tale nu numai că dau impresia, chiar sunt scrise pentru că asta e necesar. Nimic forțat, nimic care să nu fie așezat într-o ordine firească. Asta cred că e important: textul să curgă, să se îmbine, să existe o limpezire a stilului. Asta faci tu și mie îmi place ceea ce faci. În fond, poemele nu au nevoie de forțări lingvistice. Nu mai e nimic de inventat, doar ordinea cuvintelor e alta... Dar nici aici nu sunt atât de sigur. | |
| = cu drag | Silvia Goteanschii [28.Jan.17 19:42] |
| Vă mulțumesc frumos pentru trecere și semnele de bine !!! Nu mai e nimic de inventat, dar încă mai sunt multe de ... trăit și murit ... și unde mai bine dacă nu în scris ?! | |