| = Bine zis. Rezon! | Irinel Georgescu [18.Apr.23 11:00] |
| Uau. Tare. Cu aplomb. E adevărat. Există grămezi în literatura noastră. La toate filialele din țară. | |
| = să cumpărăm cărțile la kg | Stanica Ilie Viorel [18.Apr.23 11:31] |
| lasă, că nici la fotbal nu stăm mai bine ce vremuri! se cumpărau cărțile “pe sub tejghea” acum, fiecare scriitor are și o editură | |
| = amar... | Romulus Câmpan Maramureșanu [16.May.23 14:28] |
| D-lor Irinel și Viorel, Uneori -din ce în ce mai des-, regret amarul, ironia, cinismul și sarcasmul care mi-au rămas singură părtașie a unei vieți desfigurate. Vă mulțumesc pentru citire, gânduri și bunătate. rcm | |
| + Ar trebui să spunem cu sinceritate adevărurile dureroase despre scris | Dragoș Vișan [16.May.23 15:25] |
| Cu plăcere. Vă citesc cu mult drag. În mine este prezent și Irinel John Dee magul revoltatul. Vedeți, din acest motiv nu vreau eu să fiu scriitor. Ca George Terziu, ca Arthur Silvestri, ca Șt. Aug. Doinaș, informatorul number one al Securității comunistd etc. Apropo, Irinel Luciu nu avea de ce să se sinucidă din dragoste. Nici măcar ca "muză" poetică a soțului său. A făcut-o clar din nebunia iubirii, iubirii neîmpărtășite deplin, ori ca lumea săuite pacatele soțulu, să-i cultive memoria exclusiv artistică. Șt. Aug. Doinaș n-o merita. A fost cobra ce a vândut la Secu pe cei mai mulți scriitori români. Să am iertare. Nu puteam să n-o spun. Despre marele poet și eseist Doinaș. Ca om a fost deseori neom. | |
| = nici eu, în felul meu, nu mai pot să tac... | Romulus Câmpan Maramureșanu [17.May.23 14:20] |
| Drag D-le Vișan, Vă mulțumesc din suflet pentru bunătatea de-mi citi cele scrise. Restul, nici nu știu ce să spun, dacă mai are rost să spun, din cauza durerii provocate de fiecare amintire. În 1990, după ce am fost înregistrat oficial (pe urmă atacați/bătuți de ”noile” forțe de ordine) ca ”perturbator al ordinii și păcii publice”, pentru că am organizat un protest mut, doar cu pancarte și strângând semnături în suportul protestelor studențești din Piața Univ. din București și împotriva mineriadei lângă statuia Eroului Român de la intrarea parcului băimărean, am fost forțat să-mi las Maramureșul mamă și tată, declarându-mi motivul politic la Ministerul de Interne al țării unde am reușit să plec, ajutat de prieteni. D-zeu(?) și o femeie cu inimă bună din acel minister, m-au ajutat, și am primit statut de refugiat. De atunci mănânc cu lacrimi, în fiecare zi, din depărtarea Albionului unde m-am strămutat din nou în 2010, pâinea amară, râncedă, plină de regrete-cioburi, neștiind dacă (probabil, în final) închisoarea și pieirea n-ar fi fost mai dulce decât viața de dezrădăcinat. Îmi cer iertare pentru că nici eu, în felul meu, nu mai pot să tac... Cu mult drag, rcm (împlinind al 60-lea, mizerabil an, în luna Mai a acestui nedorit 2023) | |