| = tăria îmbrățișării... | Romulus Campan [17.Jan.07 12:28] |
| "te zdruncin tată așa tandră și desculță cum sunt" Imagine cutremurătoare a sensibilității care-și găsește puterea nu în răzbunare, ci în iubire. Poem întreg, impecabil, felicitări. Cu drag și respect, | |
| = " nu primesc hainele negre" | Ioana Geacăr [17.Jan.07 12:29] |
| Ceremonioasă poezie, cu accente patetice surdinizate. Aleg această rugă potrivnic-demnă, cu admirație: "în dimneața asta torn eu apa în pahar stau la singura fereastră luminată dezgrop din aer ruga din toate timpurile și nu primesc hainele negre" | |
| = Istoria Elei, istoria mea, istoria oricui | Constantin Codreanu [17.Jan.07 12:49] |
| 1. Începutul se va dovedi confuz pentru mine atunci când voi fi ajuns la final, din cauza unei majuscule la Maica. Dar, după, mă gândesc că avem aici un tată singularizart-personalizat și o maică metonimică, de acolo din ceruri, or, tatăl, nu e deloc parte a une treimi binecunoscute și atunci, apuc să înțeleg și eu. 2. Realimsul perfuziei e expresiv prin albul acelei vieți (se poate vedea aici carnalitatea plasticului și lichidul-suflet din interior, frumos!) care îi urmează, dând o notă de trecere definitivă și de unic sens prin „ansa morții” unde iarăși avem expunerea unei imagini de curbă reluată de undeva de la firul perfuziei atârnânde. 3. Lipsa de revoltă, alias refuzul de conștientizare e posibilă doar cu deplasarea atenției spre altceva, aici fiind vorba de o căutare, de fapt de două căutări, una nominală, la suprafață „caut în orașe dispărute pulsul tău de azi” și alta ascunsă „scriu din cărți vechi istoria unui popor”, pentru că atunci când vrei să scrii istoria din cărți vechi, trebuie să începi să cauți, atât cărțile, cât și poporul. Remarcabilă căutarea de puls ca refugiu în amintirile despre și cu cel căutat. 4. Mai mult, căutarea nu se oprește acolo, pentru că urmează o a treia căutare, iar ca rezultat, „nu mai găsesc simetria cuvintelor pe buze”. Opoziția dintre „să știi cum se întâmplă ziua dintâi” și „fără ziua din urmă” denotă muțenia generalizată instalată între început și sfârșit, între „a fi” și „a nu fi”, palapabil și ireal, perfuzie și trecere. 5. „Zdruncinatul” și „desculțul” sunt indcii ale unei diperări continuate „spălatul mâinilor” ca o absolvire de vină și o alunecare spre oniricul în care carnea nu mai poate fi arsă. 6. Urmează o „casă deschisă” care pe mine m-a dus cu gândul la un priveghi de la țară unde ușile sunt larg deschise ca o poftire spre luare de rămas bun, dar, „depărtarea de oameni” mă face să înțeleg că durerea e mai sfântă în singurătate, iar ușile erau pentru „desprinderea de pământ” a „iluziei” unei vieți veșnic aproape. 7. Acel refuz de conștientizare de care vorbeam mai sus e reluat în „nu primesc hainele negre”, iar aerul de atemporalitate (dar și de comonneness pe care Ela o indică chiar în titlu) revine (uitasem să îl semnalez mai sus în Atlantidele prezente în „orașe dispărute”) în „ruga din toate timpurile”. Apa în pahar e simbol al catharsisului care însă e parțial din cauza unei „singure ferestre luminate”. 8. Finalul e asemeni unui sfârșit de ectenie, care însă aici, este modificată ca sfidare supremă a orânduirii, dar și aia moderată din cauza „Maicii”. Am reacționat mai special la acest text din cauza unor trăiri asemănătoare ăn aceste zile, chiar dacă și eu sunt plin de avânturi spre inconștientizare. Merci, Ela! Cu drag, Constantin | |
| = istoria noastra | mircea lacatus [17.Jan.07 12:56] |
| ma gandesc ca tare mandru as fi daca fiica mea ar scrie cuvinte ca acestea pentru mine intr-un viitor ma tem ca n-o sa fie ea e dintr-o generatie care nu stie ca exista poezie simplul fapt de a scrie poezie pentru ea inseamna ceva foarte kitsch "tata tu esti kitschik cu poeziile tale " asta e ne resemnam au ei alte valori ce noua ne scapa deocamdata ela felicitari iar si iar cred ca ar fi si mai dramatic daca ai scrie acolo in dimineata asta torn eu in pahare fara sa mai spui apa si sa lasi pahare nu ? | |
| = refuzul de a-l lăsa să plece | Adela Setti [17.Jan.07 12:57] |
| un text care m-a emoționat până la lacrimi și despre care nu voi scrie nimic on-topic pentru că aș avea sentimentul unui sacrilegiu. Las doar un semn de adâncă empatie. Adela | |
| = mulțumiri | Ela Victoria Luca [18.Jan.07 10:25] |
| Romulus, pentru că ai simțit forța din tandrețe și sensibilitate; Ioana, pentru că ai stat câteva momente și ai șoptit ruga; Constantin, mulțumuesc deosebit pentru un comentariu elaborat și foarte aproape de sensurile versurilor și mai ales de ceea ce este ascuns dincolo de cuvinte, m-aș bucura să te văd comentând așa mai departe; Mircea, pentru momentul tău patern - apa este esențială în contextul poemului, apa vitală, în unele clipe doar ea mai rămâne; Adela, empatia este tot mai rară în timpurile acestea, de aceea, eu care o prețuiesc mult, sunt recunoscătoare pentru. Ela | |
| = cu fiori | Anni- Lorei Mainka [18.Jan.07 12:43] |
| de curind am trait ce ai scris - dar vezi - tu ai scris eu nici nu mai pot sa pling, iar la poezia ta mi-am dat seama ca omul are si multa piele | |
| = Anni | Ela Victoria Luca [18.Jan.07 15:40] |
| mulțumesc, e bine că există această piele, acest "eu-piele" și toate "învelișurile" protectoare, pt ca atunci când ceva atinge grav, măcar să avem un "scut" protector. da, istoria aceasta poate fi a oricui. Ela | |