| = . | MA Ioan [26.Feb.07 23:48] |
| O lectură perfectă pentru un început de noapte. Cu versuri precum: 'lasă-mă să îmi prind gleznele în lanțul memoriilor tale'. Da, versuri, chiar dacă sus scrie proză. Adunate din 'tăcerea peștilor'. Mulțumesc pentru lectură. Noroc bun! MA | |
| = puțin reproș, ce soir... | Romulus Campan [27.Feb.07 00:03] |
| Da, reproș, fin, subconștient poate dar reproș... în strofa (de acord cu MA Ioan) antepenultimă. Reproș, disperare puțin, uciderea coșmarului eventualității pierderii înspre final. Oui, oui, elle est plus fragile ce soir. | |
| = prozo-poem | Daniela Șontică [27.Feb.07 00:16] |
| Ce scrii tu este poezie curata, "murdarita" (in bine) de un romantism cazand in cascade. Imi placura mult gleznele alea impiedicate in lanturi de memorie, "lasa-ma trupului", "amprentele tale tatuate pe meridianele vântului". Mizezi pe ideea ca iubirea este un sentiment purificator, si ma refer aici la "nu știi cât din mine vei transforma în femeia-fecioară, cât în femeia-amantă, cât în femeia-spirit"... | |
| = MaIoan, Romulus, Daniela | Ela Victoria Luca [27.Feb.07 01:37] |
| MaIoan, imperfecțiunea este perfectă în aceste rânduri-jurnal-lhasian, de aceea și gleznele mele prinse în lanțul memoriilor, cine știe unde se află începuturile lor? Mulțumesc pentru prindere în tăcere. Romulus, cosi picola e fragile, asta fredonam când am scris acest fragment, poate s-a imprimat inconștient și în text, poate așa este uneori elle, celle qui se cherche dans le corps de l'autre. Reproșul mai mult sau mai puțin inconștient trebuie că există, deocamdată nu pot afirma/infirma, fiindcă cert e că nu a avut intenția asta autoarea. Dar mai știi ce feste joacă, măria sa jucăușul? Mulțam fain! Daniela, no, așa "murdară" de cascade să tot fie scriitura asta, dar cu ceva purificări poetice, literare binevenite, bine prinse în pagină, sper. Faină remarca ta cu cascadele. Am o pasiune pt ele. Da, ai văzut bine treptele acelea, feminină fiind și tu, în aceeași metamorfoză. Mulțumesc pentru grație. Ela | |
| = portativ | Ioan-Mircea Popovici [27.Feb.07 06:10] |
| Un portativ este tot o cascada in scara, cu treptele inversate. M-am jucat si-am lasat pe fiecare linie miezul ... si iata ca linia din mijloc e-n atingerea subtire, dintr-un cantec de vioara. Nimic nu e de interpetat. Totul este foarte clar povestit. Ce ceri tu si ce face el tin acordajul intre cheie si trup... "motto: nu pot cere mai mult decât nodurile ce ni s-au predestinat. ... poți atinge doar o singură dată, darius, o singură dată și, a doua zi, frânturi din mine se transformă în liane. înconjurându-te... pe meridianele vântului... nu pot prinde decât forma dorințelor tale... din orice apă aș aduna tăcerea peștilor,... din orice particulă-aer te-aș alege pe tine. lasă-mă trupului, îmi e cel mai greu aici, în carnea asta inutilă, prin care te plimbi în fiecare noapte. este marele tău bulevard. opera ta nesfârșită, aria imperială. eu nu mi-l recunosc decât prin atingerile tale. nu îl pot numi, nu îl pot purta decât uitat pe marginea trupului tău, singurul loc în care prind viață. aș pleca din ... dacă nu m-ai opri cu imperativul iubirii, cu facerea asta a dragostei din orice întâlnire pământească. .......................... nu pot cere mai mult decât nodurile ce ni s-au predestinat". | |
| = ... | Victoria Dragan [27.Feb.07 09:24] |
| ...citirea e ca o fulgerare cu dragoste -poate amară, poate înaripată, poate cântată pe la colțuri de bieți rătăcitori...după cum îi e fiecăruia cerul prevestitor...Eu mă caut uneori prin "lhasa" și când mă găsesc mulțumesc cu plecăciune și mare drag! | |
| = . | George Pașa [27.Feb.07 10:07] |
| Eu prefer mai degraba un bulevard al spiritului, dar respect decizia de a ramane in propriul trup, pentru ca el, nu-i asa, e depozitul profan al acestuia. In rest, randuri frumoase, asezate dupa un ritual deja consacrat. Descalcesc lianele in care ma invaluiesc si pana la urma, intr-o tacere sacra, descopar si ceea ce-mi place. | |
| = Ioan-Mircea, Victoria, George | Ela Victoria Luca [27.Feb.07 12:10] |
| Ioan-Mireca, mă bucură că ai citit ca pe o partitură acest fragment, a fost scris dintr-o cântare, o sacralizantă muzică ce paote transforma trupurile, așa cum iubirea atunci când este să fie atinsă de divin. Mulțumesc, voi păstra ca motto acel rând. Victoria, rătăcitori suntem, așa predestinați unii-altora, aflându-ne alături o vreme, trind aceeași legendă, același mit. Căile să nu se desparte, dacă Domnul le-a unit. Mulțumesc. George, firește că e un bulevard spiritual, câtă vreme este dăruit cu iubire, câtă vreme devine o arie imperială, o muzică dincolo de întrupare, învăluit în tăcere sacră. Întotdeauna când m-am plimbat pe Les Grands Boulevrads, spre Opera de Paris, m-am gândit că așa este și trupul unei femei când etse iubit: bărbatul îl parcurge pentru ca la capătul său să descopere Opera imperială. :) Mulțumesc, Pașa. Ela | |
| = minunată | Adela Setti [27.Feb.07 12:14] |
| întrețeserea cu Celălalt, recunoașterea de sine prin Celălalt, dependența aceasta totală pe care doar Iubirea, din toate legăturile lumii, o poate justifica. un fragment în care simt că mă apropii de înțelesuri. Adela | |
| = Adela | Ela Victoria Luca [27.Feb.07 12:40] |
| Întrețeserea ce ne-a fost dată de la naștere întru iubire și o altă naștere, un Celălalt ce așteaptă întotdeauna să îi fim. Mulțumesc, e bine că au venit înțelesurile în apropierea ta, să le lăsăm acolo. Ela | |
| = bulevardul prozei :) | Dana Mușat [27.Feb.07 20:21] |
| Vad textul asta ca pe o relatare fictiva a unui univers feciorelnic al unei femei aflate intr-un stadiu cat se poate de fragil, acela al unei iubiri transcedentale. Ce-mi place este ca, spre finalul textului, el, prezenta masculina pe care o invoca autoarea, se personalizeaza, primeste un nume("Darius") si imi mai place si felul in care ai construit intregul fragment. Fara prea multe semne de punctuatie, fara majuscule...ca pe o poezie. Toate cele bune! | |
| = Dănuța | Ela Victoria Luca [27.Feb.07 21:00] |
| Acest jurnal literar s-a născut într-o zi de aprilie, în Constanța, când ieșeam din catedrala Tomisului și simțeam nevoia să transmit mai departe ceva din cele ce mie mi-au fost date. Cum de felul meu nu îmi scriu mie, nu mă pot adresa mie nici măcar într-un jurnal personal, am ales un personaj imaginar. Prima oară, l-am numit My Lord, fiindcă eram pe treptele Catedralei. Și așa am și început mozaicul. Într-o zi însă am dorit să poarte un nume. Și, pe un drum banal, printre treburi, am ales Darius. Uneori Darius are referențialitate spre obiectele mele interioare (oameni, lucruri, spirit, zei, Dumnezeu), alteori pur și simplu este același personaj care mă ajută, în acest fel, să scriu. Da, mi-a fost necesar ca imago masculin, de la bun început, eu feminină fiind. Pater/Sanctis/Filius - oricum, așa a fost povestea, în linii fugare. Cred că în acest aprilie se va încheia mozaicul, nu știu nici eu cum. :) Dar eu voi scrie mai departe, Lhasa rămâne. Ela | |