Imoralitatea clasei conducãtoare româneºti care deþine “putere” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia naþionalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit þãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administraþie ºi învãþãmânt, cã s-au deznaþionalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva siguranþei statului ºi toate aceste atentate contra fiinþei neamului nostru, ar putea dupã marea victorie finalã - sã fie iertate. [...]

Dar piloþii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca ºi când nimic nu s-ar întâmpla. ªi aceºti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt uneori cumsecade, sunt uneori oameni de bunã credinþã ºi cu bunãvoinþã; numai cã, aºa orbi cum sunt, lipsiþi de singurul instinct care conteazã în ceasul de faþã – instinctul statal – nu vãd ºuvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietul claselor care se sting, burghezia ºi meseriile care dispar, lãsând locul altor neamuri. [...]

Democraþia de la rãzboi încoace, a izbutit sã zãdãrniceascã orice încercare de redeºteptare naþionalã. Prin piloþii orbi de la cârma þãrii, democraþia ne-a adus astãzi acolo unde suntem. Democraþia a zdrobit definitiv instinctul statal al cârmuitorilor noºtri. Cã s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor, puþin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic de la 1918 încoace, n-a ºtiut ºi nu ºtie ce înseamnã un stat.

ªi asta e destul ca sã începi sã plângi...



Vremea”, din 19 septembrie 1937