Cereþi unui tânãr sã scrie o carte asupra vieþii ºi vã va aduce un manuscris de o mie de pagini, într-atât ºtie de multe ºi atât de importante, de noi, de semnificative i se par toate. Un om matur va scrie o sutã de pagini; un bãtrân , cel mult douãzeci. Este în aceastã anecdotã întreg destinul tinereþii; acela de a fi îmbãtatã prea mult de spaþiu ºi timp.


Greºit se spune cã tinereþea e mai aproape de viaþã, cã între ea ºi viaþã nu intervin decepþiile, experinþele, construcþiile mentale care caracterizeazã maturitatea. Dimpotrivã, tinereþea aduce cu sine un milion de superstiþii, de idei gata, de sugestii ºi iluzii - pe care le interpune întotdeauna între ea ºi viaþã. Un contact direct, nud, nu-l poate da decât maturitatea ºi, perfect, numai bãtrâneþea. Nu începi sã trãieºti real decât în jurul vârstei de patruzeci de ani. Pânã atunci, nu trãieºti decât în gesturi, în intenþii, în nostalgia viitorului ºi amintirea trecutului.
Este ciudat cã tinerii au mai decis simþul trecutului decât oamenii maturi. Un tânãr trãieºte mult mai mult cu amintirile decât trãieºte un om de cincizeci – ºaizeci de ani. Nu numai atât: la un tânãr, trecutul este un element întotdeauna prezent, oricât de paradoxal ar pãrea aceasta. Este permanent legat, printr-o osmozã neîncetat alimentatã de amintirile lui. Nu le vede aºa cum le poate vedea un om matur. Nu s-a detaºat încã de ele.


Obiºnuiesc tinerii sã-ºi batã joc de frica de moarte a bãtrânilor ºi sã se laude cu curajul cu care ei, de pildã, ar înfrunta moartea. Nu e greu sã sacrifici ceea ce n-ai avut încã timpul sã preþuieºti. Ce-ar putea pierde un tânãr, murind? Ce cunoaºte el din viaþã ca s-o iubeascã? Dar mai este ceva: este definitiva opacitate a tinereþii faþã de sentimentul morþii, faþã de agonie, faþã de trecere. ªi aceastã opacitate trãdeazã mediocritate; cãci o conºtiinþã în care nu s-a zbãtut, într-un fel sau altul, problema morþii, mai are încã de crescut pânã sã se atingã acel minim de elevaþie indispensabil contemplaþiei ºi înþelegerii vieþii.


ªi cu toate acestea, tinereþea are întotdeauna dreptate. Sã te împotriveºti unei mediocritãþi tinereºti pentru a susþine o perfecþiune bãtrâneascã – e cea mai mare crimã a spiritului. Adevãraþii creatori sunt maturii ºi bãtrânii, desigur, ºi adevãraþii impotenþi sunt tinerii; totuºi, cei dintâi nu inventeazã, iar cei din urmã trebuie totdeauna sã ne intereseze.


În fond, preþuim tinereþea tocmai pentru cã ºtim cã într-o zi va ajunge bãtrâneþe.