ultima dată stătea aplecat
peste balansoarul de la Baumax
azvârlit de furtună sub caisul
cu frunzele ciuruite de grindină
ca de gloanțele
de la Universitate

un avorton trist
zi după zi, până seara,
ca tatăl lui peste ceasurile rușilor în război
uite așa trebuie să le bibilești a zis triumfător
când a reparat veceul, să le gâdili
după ce mi/a atârnat cheia de gât
ca pe o medalie nemeritată încă

un bătrân obosit
împungând întunericul cu lanternă
dându/i târcoale cum îi dai țarcului din care
țipă bebelușul, balansoarul care l/a ținut
toată vara ca/n palmă, citind Cioran în maieu
înainte să își pună cravata de profesor de matematică
să meargă la piață.

ca un pescar stătea aplecat peste barca lui
știind că nu va mai ieși în larg niciodată