după primii zece ani am vrut să plec
i-am vânturat în față pleava măruntă a minciunii
mi-am aruncat ochii peste umerii lui înalți
varul pe casă era alb coliliu
scara cu trepte joase
dintr-un pas ai fi ajuns în prag
la colțul verandei
un cuib pitic de rândunele
migrau cântecele până la geam

după alți zece ani am vrut să plec
i-am aruncat în față
nopțile programate exorcizărilor
”scoate din tine amanții
să sfârâie în sarea desfrâului
de vii„

diminețile
veneau de fiecare dată în cârje
zeamă călâie din știr porcesc/ lumina

reci
lacrimile cocleau
tava ei subțire de raze

după alți zece ani am vrut să plec
m-am uitat peste umerii lui înalți
varul pe casă era alb coliliu
scara cu trepte joase
dintr-un pas ai fi ajuns în prag
la colțul verandei
un cuib pitic de rândunele
migrau cântecele până la geam

după următorii zece ani am vrut să plec
m-am uitat
și umerii lui înalți nu erau
streașina casei făcuse cearcăne
pungi cu duhori
treptele se afundaseră în pământ
amanții nu mai sfârâiau pe coclaurile sărate ale memoriei
la colțul verandei
două cucuvele spadasine
tăiau elegii în porții mici