când n-o să mai știi ce să spui prinde-mă de mâini
și-o să simți cum neliniștile ți se vor prelinge prin pielea degetelor tale
în pielea degetelor mele.
dar să știi
că asta nu mă sperie deloc fiindcă deși greu
de definit de către tine sau alții, eu le cunosc bine deja și mă pricep
să le transform (tu ești convins
că-mi trosnesc degetele și ești convins că le fac astfel să dispară
pur și simplu, dar nu)
în orice altceva vrei tu, ca să-ți fie plăcut
cum îți este când umbli desculț
prin iarbă, când zâmbești fără să te tulbure nimic
măcar câteva minute
destule totuși ca să-mi păstrez
o bucată din lumina asta a ta
până se risipește din nou, și-o s-o port (iar ce-o să-ți spun acum
o să-ți spun în timp ce fumul
se ridică fără grabă, în dezordine dintre noi, o să-ți spun
cu jumătate de glas și privind într-o parte
ca să te întrebi tot restul zilei dacă nu cumva ți s-a părut, fiindcă nu te recunoști
în nimic din toate astea):
o s-o port la încheietura mâinii sau gleznei
prinsă în păr sau ascunsă sub rochie
să-mi treacă nopțile mai ușor
(și acum tu nu știi dacă nu cumva-i același lucru să-mi atingi trupul sau fumul
îți tresare mâna numai un pic
apoi ți-o lași moale pe genunchi și rămânem
o vreme așa)