uneori peretele neted al universului
interior nebulos al primelor spirale
îmi atinge spatele gol ca o aluzie
despre cruciada copiilor pierduți
printre coastele noastre sporadice
lăstari de timp răsucindu-se
făcîndu-și loc printre noi doi
mereu cerșindu-și dreptul impropriu
la viață în laguna enormă
a acestui semn perpetuu de îndoială

********

pe marginea ceștii de cafea
stau ca într-o dană europolitană de porțelan
prin ceața rotocoalelor de abur sidefiu
mirosuri exotice mă compromit
mă trădează în brațele despărțirii de mine
îți promit același nefericit tablou
jazz-ul tău preferat și blonda cu barbă
recunosc era mai bună o yerba
și indiferența mea simbolic dedusă
din atingerile trupului tău

********

există întotdeauna o linie verticală
și una orizontală ca un bisturiu
peste degetele îngerului păzind pîntecul femeii
ziua aceasta are un neajuns
m-aș naște experimental din tine
dacă ar fi să mai alerg încă o dată
pe placenta albastră a zăpezii
cu picioarele roșii de frig
să ne iubim neantic la întîmplare învăluiți
în nesiguranța caldă din privirile trecătorilor