ªi va veni o searã când voi pleca de-aici,
fãrã sã ºtiu prea bine unde mã duc ºi nici
de vine putrezirea, sau încolþirea vine:
Tãcerea se va pune ca un pãmânt pe mine.
ªtiu, o sã vii în searã ca de-obicei, s-aduci
pe tine umbra rece a frunzelor de nuci.
Vei înþelege-ndatã cã-s dus, din nemiºcare,
la capul meu rãmasã, ca-ntâia lumânare.
N-ai sã întrebi pe nimeni de ce-þi sunt de prisos
genunchii copþi, cerceii ºi sufletul frumos.
Taci! Pentru noi priveliºti se cer alte cuvinte,
Mai bine-n tine, surde, aducerile-aminte,
tumult. Dar ca un þipãt într-însul: te iubesc-
ºi aº iubi o piatrã cu scrisul ovreiesc.
Toamna, în cimitirul urban din bariere,
pune tristeþea-n lespezi a stupilor cu miere,
ºi în priviri, cârceii pãmântului rotund-

ºi nu pot mai departe de moarte sã m-ascund

1922