Ah, tot mai liniºtit mi-e verbul
ªi dragostea ºi-a mea viaþã.
Ca floarea pomului pe apã
Îmi curge somnul lin pe faþã.
Aratã-mi-se-n vis un cântec,
Îl cânt cum cântã numai dorul:
„Ia-mi lacrima, dar ochii lasã-mi,
Ia apa, dar sã-mi laºi izvorul“.
„Eºti trist, te pregãteºti de iarnã?“
Iubita parcã mã întreabã,
Iar eu, senin, rãspundu-i parcã:
„Mã pregãtesc de flori ºi iarbã“.