din buzunar tristeți cu iz de moarte
îmi picură în ceai... e prag de toamnă
și să mă credeți, nu mai știu ce-nseamnă
aproape să te afli...ori departe

un înger slab de înger mă îndeamnă
tăcerile să mi le pun deoparte
ca sufletul să mi-l revărs în carte
dar mult prea mult trecutul mă condamnă

la neputere, la tăcere seacă;
atât de mult crezusem în ceva
ce nu avea cum să se mai petreacă...

așa încât se scrie cartea mea
ca un mesaj al unui om ce pleacă
inconștient și gol spre moartea sa