Știu că fiecare doarme cum îi așterne Dumnezeu,
dar ca să fiu sigur că n-o voi rata,
mi-am ascuns moartea în creierul
mai lacom decît o clepsidră carnivoră.
În fiecare noapte, medicul de gardă o torturează,
ținînd-o în viață cu picătura chinezească
a unei perfuzii.

În schimbul fiecărei guri de oxigen, vomit
cîte un cuvînt de adorație.
La intervale egale de timp, cutremurîndu-se de silă,
carnea mea naște monștri.

Dimineața, după ce mă împinge afară din vis,
sîngele uită de mine ca de-un țesut necrozat.
Acum, în loc de sînge, prin artere îmi curge
doar frica de-a nu te pierde.

În timp ce mormîntul lui Mihai Gălățanu se sapă singur,
pe-al meu îl vor săpa reprezentanții firmei
Fane & fiii SRL,
tartorii din cimitirul Roboaica.
După aceea, va fi liniște, va fi pace…