cu ochii închiși adulmec o după-amiază de august
mă bucur de viață drept confirmare mă uit cum plouă
și sar bulbuci pe asfalt și fel de fel de umbrele
cu gârboviți
îngândurați
mai posaci ca în bacovia
parodii ale divinității

ador să stau pe terasă de una singură
deasupra mea se lasă ramul unui piersic dar nu îmi e poftă

până la urmă plouă catifelat
în linii întrerupte
ca într-un film învechit
mă recunosc în alb-negru persist și îmi vine să urlu

și nu așa dar îmi vine să îmi mușc venele de la mâini
să mă colorez
cât de cât

iubire
ți-a spus cineva că poți fi de o muțenie desăvârșită