astăzi am auzit deșteptătorul în timp ce
strecuram ploaia,
cerul era fel un tempo în care artificile se stingeau treptat în ochii mei mari
același vis al trecerii dintr-o iarnă în alta

nu există nicio plecare din această lume
doar stăm pe margine să pândim întunericul
cum intră prin toți porii în timp ce veghem
urmele visătorilor pe nisip
într-o oră de liniște

până acum
am învățat cum să alerg după autobuze, cum să respir într-o stradă aflată în reparații
când praful se lipește de hainele mele și devin tot mai grea
decât nopțile cu stele trase pe draperii întunecate și lungi
tușesc adânc orice urmă de viață
dar
mai ales am învățat
cum să îmi țin inima ghem din care las câte puțin celor dragi
atunci când totul se va sfârși
când fiecare cuvânt își va recunoaște sufletul într-o oglindă
și fiecare suflet își va iubi rătăcirile pe cât își va iubi viața