acest poem stă întins pe hârtie
ca o femeie trecută de 50 de ani / pe plajă
mai cu spatele la soare
mai ferit
razele (privirii) să-l mângâie


urmează
ritualul trecerii în lumea celor drepți
lacrimi pe țărmul fidelității
vorbe usturătoare
podul suspinelor

fără nicio premoniție mă alătur alor mei
grafomani
postaci
administratori de rețele
cu enterul crescut din buricele degetelor
și retina
ferfenițită pe monitoare

împreună
tragem de carnea cofrată a cuvintelor
ca în povestea despre ridichea uriașă
metaforele nu țâșnesc supersonice
nu lansează racheta veșniciei
măcar au o elice
învârt viața altfel

mimăm transcendentul
liberi
liberi și efemeri

moartea vine
delete sprințar
îi intră pietre în pantofi
nu întrerupe mersul dintr-atâta
calcă
pe grumazul prematurilor noștri monozigoți
nici rețeaua nu stă cu brațele-ncrucișate
adună biberoane cu like-uri

e timpul să-mi injectez morfina dulcei fraternități
pleoapele se umflă
ochii-mi capătă consistența și albeața cojii de ou

halucinez

pretutindeni stâlpi
în vârful lor păsări împăiate țin în cioc poeme
din care
cuvintele cad
ploaie cu grindină

Doamne
n-o să mai rămână nimic