femeia tace și toarce sângele cald
din care țese cămașă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceața de cireșe amare
femeia tace și-și acoperă trupul cu ierburi sălbatice
să-i fie pielea lină sub talpa stăpână
în sânul copt mustește însă dulce păcatul
femeia tace și macină osul de șarpe
să pună otravă pe rană
când mâna lui aspră coboară din cerul barbar
un tunet străpunge tăcerea
o nălucă din umbră se-arată
ea-și face iute o cruce
privește în spate cu teamă
lumina e stinsă
ușa deschisă
luna încinsă
nimeni la poartă
doar ploaia
în noaptea cu o mie de ochi sclipind straniu
ghemuită pe prag își așteaptă sortitul
femeia cântă sângele tace
fusul tot mai înalt