agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4386 .



rândul văduv și rândul orfan
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2019-10-26  | [This text should be read in romana]    | 



în fiecare dimineață la 7 și 5
te aștept la colț de rai
ca un dependent de pariuri
care-a pierdut tot într-o noapte
și își spune mereu azi va fi ziua mea norocoasă
nu știu dacă deja ai trecut pe aici
sau cât trebuie să te aștept

mi-e de ajuns sunetul unor pași
ori o siluetă în întuneric
atunci mă îndrept spre tine
mă prefac surprins că te văd
mă saluți zâmbind și zâmbetul tău
îmi arde obrajii
cum a ars nopți întregi
deepwater horizon

și brusc îmi vine să-ți povestesc
despre măcica
puradelul care nu are habar de limba română
și înainte de lucrarea de grad
învățătorul se chinuia să-l învețe
cum se spune pe românește la degetele mâinii
îl tot punea să repete
degetul mare arătătorul degetul mijlociu
degetul mare arătătorul degetul mijlociu
măcica trăgea aer în piept și-ncepea
nai sinai muie
nai sinai muie
și-n ziua lucrării de grad
cu inima cât o boaba de linte
învățătorul l-a scos la tablă
și-a spus repetă
degetul mare arătătorul degetul mijlociu
măcica roșu ca un ardei kapia
a repetat nai sinai muie

știu că te-ai fi topit de râs
ca un om de zăpadă stângaci

zilele când nu te văd
sunt ca o poezie recitata de pe mobil
nu poți vedea tremurul mâinilor celui
ce-a făcut din sufletul său lampion
trăirile sunt căutate rapid de teamă
să nu se stingă display-ul
totul e o rutină în care foamea de tine
devine un simplu buton add to your story

și ca să n-o iau razna
mă complac în defecte profesionale
când nu corectez cărți
mă plimb aiurea prin magazine
aleg produse la întâmplare și citesc etichete
bunăoară salată de icre cu crap și ceapă
îmi spun că e o fractură de logică
salata nu are cum să fie cu crap
ci cu icre de crap și ceapă
zâmbesc mă îndrept spre ieșire
îmi dau seama că nu funcționează întotdeauna

noi suntem rândul văduv și rândul orfan
dintr-o poveste
eu la sfârșit tu la început
pe aceeași pagină niciodată

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!