da, sunt frumos.
majoritatea tragediilor pornesc de la un chip ca al meu,
nu vreau să mă trezesc într-o zi
că ți-ai pierdut ambele picioare
și trebuie să te plimb într-un cărucior de la kaufland.

vântul mişcă pereţii,
împart în câteva zile inima ta
de parcă le-ai fi trăit doar cu mine,
sunt fericit,
beau tot timpul,
am parte de excese cu cine se nimerește,
spre deosebire de religii,
pot amenința cu pistolul pe cei pe care vreau să-i salvez.

adevărat,
nu toți suntem în stare să acumulăm tensiune,
împotriva unei depresii monosilabice
trebuie luată în considerare asocierea vinului
în dragoste,
numărul unu nu este mereu cel mai mare.

ştii ceva şi nu-mi spui,
umplu cu sare apa potabilă dintr-o fântână
lăuntrică
vocea ghicitorului a cărui cerc nu s-a închis
construiește un punct culminant,
poemul despre un copil ce vorbește
încet
cu tabloul părinților.

relațiile amoroase mă ajută
să-mi păstrez intact moralul
fragil
cobor până când întâlnesc un chip mai sever
să-l pot înfrunta pe cel care sunt
în realitate
cineva îmi pune lumina în ochi
trebuie să mă-ntorc.

un joc de chibrituri-
mâinile noastre înalţă zmeie
de hârtie,
deschid uși după uși,
ţin în pod un om la uscat,
îngeri se spânzură-n doi,
noaptea ca o barieră lăsată
spulberă-n sus întunericul frate cu
porțelanurile casei hidoase,
până să îți dai seama momentul de furie trece.

vorbim atât de liniștiți de parcă nu ar trebui
să devenim un exemplu,
mai ales că urmează întrebarea aceea absurdă:
știți ce părerea avea marx despre voi, antreprenorii?

dumnezeu, mi-am spus,
el înțelege ce înseamnă să iei viața cuiva.