mă vizitează de câteva zile

vine cam la aceeași oră în noapte, mă trezește
și mă ține de vorbă
de cele mai multe ori își deschide cu îndrăzneală ultimele pagini
și îmi povestește vrute și nevrute

mai alaltăieri avea o poezie proaspătă în frigider
pătrată și complet roșie ca tabloul preferat de la nuștiuce muzeu
ieri a prins la uscat o serie de ipostaze cu mine
de care încă nu sunt sigură

ziua doarme cu capul pe o piatră
și se visează mereu pe o stradă pustie
unde o casă părăsită se scaldă în lumina aurie a după-amiezii,
iar de poarta ei înaltă și cu lacăt
stă legat un câine blând

când vine mă seduce suav doar privind întunecat
și continuă cu aceleași vrute și nevrute
cum îi răsar periodic cratere și canioane în palmă,
apoi despre forma de cartof a pământului
și iar despre culoarea poeziei din frigider
în care nu a mai rezistat
și a scobit curios
așa cum văzuse în tablou

într-un final brusc se trimite singur acasă
lăsându-mi o durere dulce
o dată cu veșnica promisiune
(ca un presentiment)
că mă așteaptă