Întotdeauna îmi vor lipsi momentele frumoase pe care le petrec acolo…
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de andrei lazăr [andrei comaneșteanul ]
2008-02-02 | |

Întotdeauna îmi vor lipsi momentele frumoase pe care le petrec acolo,
În sufletul munților, unde apa curge la vale șiroaie,
Unde fluierul ciobanilor iți dezmierdă tristețea,
Acolo unde niciodată să mor n-aș putea!

E prea frumos, cum frunzele copacilor iți arată viața,
Cum crengile pe care veverițele se cațăra iți zâmbesc,
Acolo cât de mult aș vrea să te iubesc,
Să simțim împreună natura!

Mi-aduc aminte când urcam muntele, era soare,
Vitele pășteau alene parcă nepăsându-le de nimic,
Oițele alergau de parca viata abia ar fi inceput,
Totul era de un frumos nemaintalnit!

Da – frumoasă priveliște poate oferi Comăneștiul,
Orașul vieții mele, unde sângele mi-e Trotușul,
Cel care mă face mereu să gândesc vesel
Cel care nicicând nu mă va trăda defel.

Iar seara, în liniștea nopții, se aude susurul apei,
Vântul cum vâjâie la urechea mea
Copacii cum strigă întruna după mine,
Să mă mai joc încă o dată ca odinioară!

Nu pot să-mi imaginez loc mai frumos ca acolo,
Unde nimeni nu te poate opri să zâmbești,
Acolo unde soarele te invită să iubești,
Să fii fericit și să-ți împărtășești dragostea!

Dar veverița cea zburdalnică
Ce-aleargă-ntruna din copaci pe garduri și pe casă,
Cea care mereu ne uimește prin istețimea sa,
Vecina noastră ce se joacă mai mereu cu o nuca!

Sunt multe lucruri aici care mă fac să zâmbesc,
O viață care nu o găsești pretutindeni,
Secretul este însă păstrat cu sfințenie de săteni,
De cei ce ținutul și-l iubesc!

Andrei Comăneșteanul (Lazăr)