Terasa plutea deasupra ierbii
lăsând să cadă întunericul
din spatele lunii
inima încolțită frig fără aer
trăgea bezna în piept
întuneric de frică
pătruns până la stele
până la suflet
cuvintele străine
de s-ar fi spart !
de ne-am fi mărturisit !
Terasa continua fără aer
între noi.