Members comments:

= ...
Carmen-Manuela Macelaru
[13.Dec.09 09:11]
un text cu multe definiții care de care mai ingenioase:
ieșirea din mamă este totuna cu a părăsi un oraș provincial de câmpie.
în definitiv o noapte asta și este: o sală de tribunal.
finalul pe măsura textului "pești rari, iubito, și noi" lasă prăpastia deschisă.
mcm
= Vasile Munteanu
Ottilia Ardeleanu
[13.Dec.09 14:52]
poetul se arată dur:
-” ieșirea din mamă este totuna cu a părăsi un oraș provincial de câmpie” – este totuna cu intrarea în necunoscut, incertitudine, noroc/nenoroc etc.;
-apoi, graba aceasta care ne mână. De ce ne grăbim și încotro? Înaintea cui vrem să ajungem, când - zic eu - nu există înaintea cuiva!?;
-unora li se pare că totul li se cuvine: “…între care tu crezi că ai un loc rezervat.”;
-viața aceasta ca o “locomotivă pe aburi” trebuie alimentată cu sentimente, altfel…;
-o ironie de toată frumusețea: “judecând după lentoarea specifică viselor mai degrabă un submarin” și o alta și mai usturătoare: “convingerea conștiinței că deghizată cu robă și perucă apare celorlalte stări imaculată”;
-desigur, concluzia: “ieșirea din mamă este iluzia că ai dreptul a rosti: ești vinovată! te condamn”. Cine ne dă dreptul de a judeca, de a condamna?;
-finalul este atingerea, intrarea în “muzeul inimii” unde “este limpede că trebuie să plătești”;
-să nu ne mai întrebăm de ce “oamenii mor cu ochii deschiși”;
-“pești rari, iubito, și noi”.

Cum rară această scriitură,

Ottilia Ardeleanu

= .
Vasile Munteanu
[13.Dec.09 16:55]
mulțumesc, Carmen, pentru lectură și pentru semnul despre; nu s-a vrut un text-definiție..., așa a fost să iasă; probabil avem nevoie de iluzia normei, a normaLizării pentru a ne păstra echilibrul, un echilibru deseori mai fragil decât am putea crede.

Ottilia: submarinul acela nu este o ironie - sugerează numai încetineala aceea specifică visului, atunci când visezi că fugi de ceva, de cineva și întotdeauna, deși totul se derulează cu rapiditate, tu abia îți miști picioarele; ca să mă exprim altfel, în vis totul te prinde din urmă; nu am dormit niciodată suficient de mult pentru a mă convinge dacă nu chiar eu trec pe lângă mine; dar cu siguranță noaptea aceea va veni.

vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !

= ...	Carmen-Manuela Macelaru [13.Dec.09 09:11]
un text cu multe definiții care de care mai ingenioase: ieșirea din mamă este totuna cu a părăsi un oraș provincial de câmpie. în definitiv o noapte asta și este: o sală de tribunal. finalul pe măsura textului "pești rari, iubito, și noi" lasă prăpastia deschisă. mcm

= Vasile Munteanu	Ottilia Ardeleanu [13.Dec.09 14:52]
poetul se arată dur: -” ieșirea din mamă este totuna cu a părăsi un oraș provincial de câmpie” – este totuna cu intrarea în necunoscut, incertitudine, noroc/nenoroc etc.; -apoi, graba aceasta care ne mână. De ce ne grăbim și încotro? Înaintea cui vrem să ajungem, când - zic eu - nu există înaintea cuiva!?; -unora li se pare că totul li se cuvine: “…între care tu crezi că ai un loc rezervat.”; -viața aceasta ca o “locomotivă pe aburi” trebuie alimentată cu sentimente, altfel…; -o ironie de toată frumusețea: “judecând după lentoarea specifică viselor mai degrabă un submarin” și o alta și mai usturătoare: “convingerea conștiinței că deghizată cu robă și perucă apare celorlalte stări imaculată”; -desigur, concluzia: “ieșirea din mamă este iluzia că ai dreptul a rosti: ești vinovată! te condamn”. Cine ne dă dreptul de a judeca, de a condamna?; -finalul este atingerea, intrarea în “muzeul inimii” unde “este limpede că trebuie să plătești”; -să nu ne mai întrebăm de ce “oamenii mor cu ochii deschiși”; -“pești rari, iubito, și noi”. Cum rară această scriitură, Ottilia Ardeleanu

= .	Vasile Munteanu [13.Dec.09 16:55]
mulțumesc, Carmen, pentru lectură și pentru semnul despre; nu s-a vrut un text-definiție..., așa a fost să iasă; probabil avem nevoie de iluzia normei, a normaLizării pentru a ne păstra echilibrul, un echilibru deseori mai fragil decât am putea crede. Ottilia: submarinul acela nu este o ironie - sugerează numai încetineala aceea specifică visului, atunci când visezi că fugi de ceva, de cineva și întotdeauna, deși totul se derulează cu rapiditate, tu abia îți miști picioarele; ca să mă exprim altfel, în vis totul te prinde din urmă; nu am dormit niciodată suficient de mult pentru a mă convinge dacă nu chiar eu trec pe lângă mine; dar cu siguranță noaptea aceea va veni. vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.