| = o beau cu aceeași sete cu care mă lovesc de cuvinte | Afrodita Popescu [13.Jan.09 20:04] |
| poezia, ramura ce se îndoaie sub povara versurilor încărcate de trăiri. ” nu lupt cu răul, sunt prea tăbăcit de tristețea caișilor tăiați…-renunțarea .”Abia atunci văd cât am pierdut dintr-o răsuflare și înțeleg că lucrurile îmi scot la suprafață gândul. Apa ține minte rotirea constantă și vidul rămas la plecarea ta subită”- pierderea a ceva irecuperabil. “Și noi acum suntem la sute de kilometri distanță dar e bine să ai spațiu când iubești”- resemnarea în fața depărtării ( ca spațiu lăuntric). poezia e cântec, cântec de îndrăgostit ce s-a dăruit- din “trupul deja pe jumătate în pământ și numai cântecul ce iese din el te ține în viață”. Felicitări! | |
| = mulțumesc | florin caragiu [14.Jan.09 02:40] |
| mersi, Afrodita, mă bucur că textul ți-a stârnit atenția și că trecerea ta a lăsat urme ;) sa ai o zi frumoasa! Florin | |