| = ninge oranj... | Teodor Dume [03.Dec.11 19:05] |
| place visul ăsta în care "ninge oranj" și da, "dacă pietrele sunt creaturi ale perfecțiunii noi suntem mecanica perfectă a acestei căderi" un text care mi-a împlinit lectura serii. cu sinceritate, teo dume, | |
| = teodor | cezara răducu [03.Dec.11 21:27] |
| prieten al singurătății mele, bine ai poposit în ninsoarea mea! sa ne bucurăm deliniște! mulțumesc, rara | |
| = Subreta de la pian | Călin Sămărghițan [03.Dec.11 22:00] |
| Ce interesant se șterge praful de pe iarnă. Că a venit și toată lumea va scrie despre "mecanica perfectă a acestei căderi". Căderi! Aceeași voce diafană cu care ne-a obișnuit. Găsesc aceeași confruntare veche cu timpul. Confruntare atât de veche încât a devenit prietenă. Aceleași tensiuni topite doar dincolo de vis, dar surprins de calitatea străvezie a pietrelor pentru perfecțiune. Nichita ar fi jubilat fericit, pietrele erau prietenele lui. Când nu te mai trezești din vis, soluția e să înoți mai departe. | |
| = călin, e o lecție despre cădere | cezara răducu [03.Dec.11 22:20] |
| pe verticală pe orizontală sau pe un pian!!depinde!sau cum e să călătorești într-un fulg de nea de culoare oranj! am descoperit de curînd că, timpul poate fi mecanica perfectă a două inimă care merg în același sens. vocea e aceeași, da. ninsoarea e alta. cu certitudine. și în același loc. să înotăm, deși mă tem de apă. dar visez.... rara ps:pe 6 voi ,,cădea" la sibiu!! | |