| = Nimeni nu ramane acelasi | razvan rachieriu [16.Jun.16 09:39] |
| E în ordinea evoluției ca “nimeni să nu rămână același până la capăt”, prin maturizare gândirea evoluează, se lărgește perspectiva asupra vieții, fiecare an aduce o modificare a calității și cantității gândurilor, matricea ființială se actualizează, inserând unele elemente inedite și abandonând alte elemente desuete. Fiecare cuvânt poetic e un țipăt, iar în hiatusul dintre “cuvinte” se așterne “liniștea” de dinaintea tumultului, suntem supervizați de efemer, al cărui cântec se aude încet, ca un “ecou”. | |
| + direct de la Prometeu - steluța | Maria Prochipiuc [16.Jun.16 12:02] |
| ,,nu eu am desenat așa liniștea dintre două cuvinte” – frumos, liniștea dintre cuvinte te încarcă încă de la început ncu răbdare și frumusețe de a merge mai departe, indiferent pentru a câta oară ar fi! „în iluzia veșniciei s-a născocit ecoul” – iluzie și veșnicie împreună dă starea de efemer? Poate da sau nu! Ecoul poate fi uneori doar o iluzie, chiar și ca iluzie e important să fie auzit. „„(ai prins acum ideea de bigbang? - nu ne rămâne decât să ne iubim rotund)” – mi se pare că de fapt aici e sâmburele poemului, de aici vor rodi cele ce vor urma, fiindcă „nu eu am descoperit roata nici ireversibila ei desfășurare dar cine a înțeles cuvintele s-a temut fiindcă nimeni nu rămâne același până la capăt” | |
| = răspunsuri R-M | Valeriu D.G. Barbu [16.Jun.16 21:28] |
| Răzvan, ca de obicei, foarte atent la mesaajul textului, intuit, sper ca ecoul la ecou al acelui mulțumesc pentru consecvență și limpezime să ajungă la tine... Maria, scriam cândva că Prometeu a vrut de fapt să dea foc lumii, nu să-i dea focul... sărumâna, deci pot să-ți zic Prometeu la feminin, cum ar fi? Prometeea | |