| = cotidianul nu e portret, e icoana | ștefan ciobanu [10.Apr.09 16:13] |
| atunci cand vorbesti despre tine, vorbesti si despre camera. in camera ta trebuie sa fie un loc care sa iti corespunda inimii, altul care sa iti corespunda plamanului drept etc. /Contemplând ambientul carnal din jurul meu / zici tu, si ai dreptate cum bine am zis mai sus. spatiile delimiteaza foarte bine o alta gandire, o alta incadrare, o alta poezie care incearca sa zboare fara aripi, adica sa isi descopere adevarata fiinta. | |
| = bunicel | Leonard Ancuta [10.Apr.09 16:18] |
| pentru o debutanta pe agonia, as zice ca scrisul nu e chiar ultima dintre ocupatiile tale. am remarcat Stând nemișcat ai să observi cum pereții se mișcă își dezmorțesc încheieturile târziu noaptea. asta e poezie pura. astept cu nerabdare si alte tecste, sa vedem o certitudine. | |
| = Multumesc pentru pareri si imi scuzati intarzierea raspunsului.. | Daria Darid [12.Apr.09 17:04] |
| Stefan, am dezvelit peretii, am sters praful si m-am asezat cuminte pe scaun..nu intamplator la fereastra. La prima vedere, acest text, dincolo de atmosfera intima, organica, se vrea o anticamera, o sala de asteptare..inainte sa pasesc in lumea asta prea mare.. deocamdata, aripile au constitutia unui cordon ombilical...dar cu timpul, cine stie.. leonard, Intr-adevar, obisnuiesc sa vorbesc destul cu mine, insa rareori recurg la cuvinte.. [la multi ani tuturor florilor din familiile voastre!] | |