| = we're sown together | olga stefan [05.Apr.07 22:22] |
| cred că știi, ioana, că ești unul dintre puținii autori de aici cu care rezonez. de-asta nu-ți pot demonta textele, pentru că ar fi ca și când aș vorbi despre mecanismerle mele intriseci. știu cum se scrie un text ca ăsta. știu că e ca un bandaj în care-și înfășori un fel de vulnerabilitate pe care o potențezi altfel, masochist. e și un fel de mod de a construi orașe ca să le dărâmi și să oftezi că buildings remain where they fall. și totul merge înspre o poetică a autodistrugerii eului "trucate", sau a autodistrugerii mediate - cu personaje- golem ținute în subsolurile unei vieți (puse bine sub tăcere) invadate de ficțiuni. nu pot însemna textul ăsta pt. că nu-s în stare să spun nimic obiectiv. doar că mi-a plăcut mult, în special în curgerea și construcția lui mediană, în special în imaginea bărbatului manechin și a femeii lui, îmi aduce aminte de finalul prințului fericit de oscar wilde. | |
| = poetica proliferarii | Ioana Petcu [05.Apr.07 22:47] |
| asa-i olga, si stii ca eu empatizez cu textele tale. poate voi fi si eu un scriitor din cei "apocaliptici", dar ideea ai sesizat-o cu finete: lumi care se incaleca, se sufoca se autodistrug si renasc in textul urmator. apropo de miza acestui text: piele cusuta pe piele, un clip (asta ca ma pasioneaza in ultima vreme post-rock-ul): london apartments http://www.youtube.com/watch?v=lSr8fxRMucU | |
| = forta | felix nicolau [06.Apr.07 16:32] |
| Ioana, cand vad atat impletire carnivora la un autor sofisticat si toba de cartulii, imi pare bine,inseamna ca traieste si de toate patimeste. ai formulari remarcabile | |
| + Secvențe | Ioana Geacăr [06.Apr.07 19:15] |
| Ioana, m-ai derutat un pic la prima secvență realistă, apreciez sinceritatea maximă la un poet care descrie orice amănunt intim, fără sfială, în sens constructiv, nu să șocheze.Ideea de timp ca o componentă personalizantă am mai întâlnit la Blaga ("Luntrea lui Caron", dar tu o spui așa de ...special. Urmează o lume-teatru, un melanj supralealist-absurd-grotesc-oniric. Perechea, în adoua secvență e cosmică, extraterestră în desenul prelungit cu fire galbene. Superb! | |
| = funk art | anatol mateescu [06.Apr.07 20:32] |
| poema imi aduce aminte de funk art nu stiu de ce poate apropierea de bad painting poate din cauza obiectelor disparate mergand pana la jacques si oblovna cum spunea bruce connor afiliatie la dada & beat generation amestec exploziv reziduuri de pubela in bw poema "shocker pop" pot sa zic fara sa gresesc prea mult | |
| = ioana-fara-ochi raspunde | Ioana Petcu [06.Apr.07 22:26] |
| (pentru ca inca ia mai ramas gurita): felix, mi-era teama seara ca acest text nu-i chiar cel mai bun al meu. desigur, m-ai contrazis. ioana (aceasta e ioana-cea-harnica, stiu eu ce cozonaci buni-buni are acasa) - asa-i o constructie organica, precum intr-o pictura suprarealista. astfel e locul luna parck al meu. domnule mateescu, cam pe acolo, ai tintit cu ambii ochi deschisi. dibuit bine deconstructivismul. se vede ca filosoful din dumneavoastra a recunoscut "cifrul" textului. | |
| = parcuri... | Fluerașu Petre [08.Apr.07 23:06] |
| Ioana, mi-a placut acest poem al imaginilor, al imensitatii care te acapareaza, al cuvintelor nerostite... Sincer, m-a dus cu gandul la un parc imens, la universul care se schimba parca in fiecare clipa. Si totusi iata ca putem sa ramanem nemiscati, aidoma lunii, incercand sa invatam ce inseamna viata... pana la urma, suntem cu totii nebuni, doar ca unii dintre noi tintesc mai bine... felicitari, am citit cu placere petre | |
| = foolish moon | Ioana Petcu [09.Apr.07 11:00] |
| toata atmosfera aceasta de bilci, pentru ca Luna Park, oricit de occidentala este, tot un varianta (moderna) a unul tirg are, este vecina cu nebunia (in sensul de vertij, disociere). si vorba ta, suntem cu totii nebuni, insa unii tintesc mai bine. merci d'avoir passer. | |
| = mijlocul | Ioan-Mircea Popovici [28.Apr.07 08:41] |
| Tu stii ca cei care se aud isi vorbesc si nu se comenteaza stilistic, artistic sau autistic. Si eu asta aveam sa-ti spun, de la prima lectura. Toti lunetistii tintesc cu un singur ochi si nu sunt nebuni. Doar Poetii tintesc cu toti ochii deodata. Si Poetii sunt cei care au trupul acoperit si intesat cu ochi de toate culorile si pentru toate lungimile de unda. Tu nu te-ai uitat bine pe gaura aceea haotica. Sau poate asa a fost atunci, cand te-ai uitat tu. Cand m-am uitat eu calutii nu erau toti de lemn si ghemul galben se desira intr-un labirint din alte tentatii decat cel de care vorbea Eliade... la mijlocul lui era o nuca... | |
| = ochiul din gaura :) | Ioana Petcu [30.Apr.07 20:25] |
| chiar asa "din gaura". Yann cititorul vechi, ai vazut frumos si e ca o completare a scrisului meu. problema cu tinta poate o voi relua in alte "fragmente din mine", cu alti ochi, cu gloante de alta consistenta. | |
| = nu m-am inselat | Ioan-Mircea Popovici [30.Apr.07 21:44] |
| acolo, la numarul de accesari apare coincidenta cu numarul acela caruia numerolologii ii zic "devile number"... n-am stat pe ganduri intrucat am si eu versul acesta: "inflorise liliacul cand l-am intalnit pe dracu"... si-am zis ca nu-i chiar imposibil de crezut de vreme ce i s-a intamplat si Maestrului cu Margareta... in rest, peste tot sunt semne bune... nu te lasa... ai spatii dense... nu te explica... mergi cu bucuria acestei densitati... cine are organ, simte toata povestea... e atat de clar ce scrii... si lumile se aduna-n ce e de atins fara sa fie nevoie si de iluzii... ma ingrijoreaza incrancenarile din unele ecouri dar si astea le rezolva locul si vremea potrivita... cred ca toate semnele sunt bune si te asigur ca nu m-am inselat niciodata. e atat de poetic si de frumos! o ploaie de vara va rezolva totul... "ai vazut frumos pentru ca ai simtit"... de aici e locul deschis... se intamplase intr-o zi sa fiu pe lac cand dinspre mare a inceput o furtuna... o vijelie ca o tornada... nu zic mai mult sa nu crezi ca vijelia asta trebuie sa rada din balci baraca de tir... ma intalnisem atunci... si aici intrasem intr-o lume in care... am vazut ca ai sters observatia aceea de la inceput cu punctele de suspensie... sunt "fragmentele din" care nu sunt "intre"... in plus sunt unele zone care inca nu se spun... Ponna chiar latra si nu pot sa spun de fiecare data de ce si cum... | |
| = Este o onoare!!! | dragomir stefan [02.May.07 00:38] |
| Inca din primele randuri vreau sa va spun ca este o deosebita onoare pentr mine avand in vedere faptul ca dumneavoastra ati avut bunavointa de a va spune parerea despre munca mea. Aceasta parere venind din partea dumneavoastra cantareste destul de mult. Va multtumesc anticipat si sper ca pe viitor sa putem intretine o legatura constanta in ceea ce priveste domeniul "profesiei" noastre (daca imi permiteti sa ii spun asa),..si deasemenea sper ca pe viitor sa pot sa fiu "criticat" de alti scriitori de talia dunmneavoastra. Multumesc inca o data !!! Cu stima, Dragomir Stefan. | |
| = adresa | Stefan Doru Dancus [02.May.07 01:16] |
| Text realizat. Da-mi o adresa postala, iti voi trimite o carte in care vei vedea ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Sunt la [email protected]., dar cat de repede. Plec pentru o vreme pe-un munte. Acolo am vreme de scris. Sa ai pace, Dancus | |
| = ioana | Mihai C. Petrian [29.May.07 22:08] |
| Un scenariu ametitor de carusel. Foarte bine dozate elementele, undeva intre confesiune si imaginar. Salut de asemenea alegerea numelor. O sa revin cu placere in pagina ta. | |
| = o poetica a imaginarului realist... | Petruț Pârvescu [02.Jul.07 02:26] |
| Ioana, citesc cu placere si emotie textele tale. sun de acord cu cele spuse..., mai laes, de Ioana Gecar. foarte bun sfisitul: nebunii tintesc cu un ochi inchis, antologic. cu prietenie, p.parvescu | |
| = fluctuatii | Leonard Ancuta [24.Sep.07 00:19] |
| din obsesia pentru detaliu si din constructia tablourilor se desprind starile, pe deoparte ale personajelo, apoi ale cititorului. nu pot sa nu remarc fluctutiile, acolo unde autorul apasa mai tare pe pedala virand catre lugubru, scabros, tomai pentru a scoate in evidenta linistea, binele in care salasuie personajele, nu degeaba se tocesc in tacere. nimic nu e insa violent, pana si fetitele care plutesc in miros de intestine plutesc prin aer ca pufii de papadie, exployia trenuletului pare mai degraba un soi de recompensa, e o bucurie, e luna parc, ne distram. tabșoul cu nebunii e cel mai grav, acolo se simte un soi de luciditate, insa ludicul pune stapanire si acolo, odata cu inchiderea ochilor. faină marfa. | |
| = intirziata | Ioana Petcu [26.Sep.07 20:41] |
| petrut, leo, va multumesc de analiza. cu atit mai mult ca poezia aceasta face parte dintr-o viata a mea care sa incheiat - pentru ca altele sa creasca. inca o data, sorry pt raspunsul intirziat. | |