| = Ela Victoria Luca | Leonard Ancuta [08.Apr.07 19:02] |
| mai intai Hristos a-Inviat! apoi îți las aici un semn care sa autentifice faptul ca poemul tau m-a penetrat adanc si unde trebuie. e o disperare pe care rar o poti simti, daca iertand, inca mai ai mainile inclestate, este victoria iertarii asupra ta, asa imi vine mie sa cred... finalul cu iluzii la masa mi se pare doborator. am mancat singur de pranz si stiu si io cate ceva... numai bine! Leo | |
| = singurătatea... | ioan peia [08.Apr.07 14:54] |
| ...e un risc asumat care nu se poate compensa prin nimic. nici măcar prin imaginea ideală a unei statui celebre. | |
| = Leonard, Ioan | Ela Victoria Luca [08.Apr.07 14:59] |
| Leonard, poezia dă vieții un sens, așa cum viața dă puls poeziei, ceea ce lipsește la o masă poate fi găsit înlăuntru, acolo este esențial să nu existe absență. Mulțumesc. Ioane, în fața ui Dumnezeu toți suntem singuri, cine își poate asuma acest simplu fapt, bine; cine nu, să privească mai departe statuile. Mulțumesc. Ela | |
| = nimic în mine nu arde până la capăt | anatol mateescu [08.Apr.07 15:37] |
| stii sa lasi sensurile sa circule precum un rau subteran nu mai ai niciun colt anesteziat nu mai inchizi ochii uneori am impresia ca iesi sa cauti masina pe stradutele din apropiere imi place singuratatea asta a ta | |
| = Ela, | George Pașa [08.Apr.07 17:09] |
| Un text impresionant, incat toate "uneltele" critice mi se par sarace. Reiterarea Crucificarii, iertarea ca baza a intelegerii celuilalt, inchiderea in singuratatea fiintei ca solutie a deschiderii launtrice spre Dumnezeu si spre lume. Cu riscul de a fi in afara subiectului, iti spun ca vei avea in mine, cat voi mai activa pe acest site, un prieten virtual dezinteresat, care-ti va urmari evolutia si va fi aproape, chiar si cand va tacea. Dumnezeu sa-ti lumineze calea! | |
| = ela luca | Ramona Ungureanu [08.Apr.07 19:03] |
| foarte frumoasa poezie. si foarte trista. nu norul este vesnic ci soarele-i acel ce-nvinge si ramane stapan in urma, el. citeste isaia 53. cristos e viu! | |
| = părere | nica mădălina [08.Apr.07 22:42] |
| intrând aici mă simt invazivă. deși mă recunosc în această intimitate a tristeții. asta înseamnă pentru mine capacitatea de a spune despre ceea ce depășește universul sinelui. a spune despre om, atunci când omul e atent până la capăt la ceea ce simte. spaimă, iluzie, drumuri și atâtea noduri fundamentale ale trecerii prin existență, încât mă așez pe taburetul scund al celui care ascultă. | |
| = mulțumesc vouă | Ela Victoria Luca [09.Apr.07 15:18] |
| Anatol, da, de multe ori ies pe străduțe să caut "obiectele", și colind așa, cât mai mult, a pied, să pot observa totul cu claritate, indiferent de clar-obscurul "cartierelor". Și mie îmi place singurătatea asta a mea. Mulțumesc. Pașa, m-a impresionat sinceritatea ta, și promit să nu dezamăgesc oamenii care într-adevăr citesc ce scriu și ce nu pot scrie. Și voi păstra mereu Crucificarea. Mulțumesc mult, sunt tot mai rari prietenii. Ramona, da, este viu și atât de în inima și înțelepciunea noastră. Mulțumesc. Mădălina, invadează, fii liniștită. Dacă era ceva atât de personal, aș fi păstrat numai pentru mine, cum fac de obicei cu ceva-urile mele prea personale. Câtă vreme l-am lăsat public, acest spațiu poate fi invadat până la toate limitele sale. Nu, nu sta pe scaunul scund, pentru tine doar cel Înalt este. Mulțam fain. Ela | |
| = Ela Victoria merge mai departe | George Asztalos [09.Apr.07 22:06] |
| chiar daca absenta unui prieten e "hrana neinviata" o sa mergi mai departe de "respiratia" lui, sensul e unic si solitar, chiar tragic,dar inainte...Inexplicabilul e ca ne doare, ca "nu mai am nici un colt anesteziat",dimpotriva: ars pina la singe si presarat cu sarea singuratatii.Dar, pentru ca exista un dar mereu, cum singura o spui,"nimic in mine nu arde pina la capat".Nici macar Isus, cel mai tragic dintre cei parasiti nu a fost rastignit...pina la capat.A fost doar...eliberat.De unde si bucuria ca se poate merge mai departe...:) | |
| = George | Ela Victoria Luca [10.Apr.07 00:10] |
| Uneori arderile nu pot merge până la capăt, sunt atâtea în urma timpului, din fir în fir, trăite, transmise. Însă fără a arde ceva din ele, fără a trece prin durerea de a fi uneori, nu există mâine și tămăduire. Mulțumesc. Ela | |
| = a**a | Liviu Nanu [10.Apr.07 09:11] |
| Chiar dacă poezie este scrisă în aprilie 2007 și comentariul meu va apărea datat 4 decembrie 2006, tot am să-l las. Este ca o întoarcere în timp și poate tocmai această situație m-a făcut să las aici un semn, deși eu sînt un cititor mai discret. Ai scris un poem frumos, m-am regăsit pe alocuri în el, adică ai reușit să transmiți sentiment și emoție, ceea ce este obligatoriu într-o poezie. M-au derutat însă puțin versurile lungi, ca un discurs care, poate ar fi trebuit punctat mai mult și mai puternic, accentuat din cînd în cînd. | |
| = Liviu | Ela Victoria Luca [10.Apr.07 11:36] |
| Unii oameni știu când să lase semn. Mă bucură și în același timp mă crispează să știu că te regăsești într-o asemenea poezie, dar așa a fost scris să fie, unele întâmplări sunt date asemenea oamenilor, așa le duce fiecare întru înțelepțire. Da, e ca o întoarcere în timp. Voi revedea versurile lungi, atunci când am scris, mă tot desfășuram, respirând. Mulțumesc, Lumină ție. Ela | |