Dragii mei!
Țin să vă fac cunoscut apariția unei noi cărți care poartă semnătura lui Teodor Dume. E cea de a 33-a carte de la debutul meu în volum (1985) cu titlul Adevărul din cuvinte, carte apărută la o editură din București și prefațată de Gheorghe Grigurcu.
Cartea de față este publicată la Editura Pim din Iași, 2021
Coperta și tehnoredactarea: Mioara Băluță
Apariția acestei cărți, și nu numai, vi se datorează și vouă acelora care mereu ați fost lângă mine.
Vă mulțumesc tuturor și în special administrației Poezie.ro care m-au înțeles și m-au găzduit timp de peste 14 ani!

***

"Unul dintre poeții adevărați și profunzi din peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume.(…)
Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi.(…)
Pentru mine, cel care pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al spectacolului ființial, poetul în discuție este constructorul unui univers liric magnetic, original"
(Daniel Corbu)

***

Eu, Dumnezeu şi lacrima din colțul ochiului

Ştiu că o să plec în locul în care
Dumnezeu îşi prepară
cafeaua de unul singur
pentru o felie de pâine o să-l rog
să mă lase seară de seară
să-l spăl pe picioare înainte de culcare
şi dacă va fi să cinăm şi să
dormim împreună
dimineață
mă voi preface că am visat
şi ìi voi spune că l- am văzut încotit
pe marginea patului
cum din palmă îmi hrănea moartea
cu bucăți de carne rupte din mine
şi o să-i mai spun că
cel care îi ştergea lacrima
din colțul ochiului
eram eu
cel de dinainte de a ne cunoaşte

***

La capăt de drum o promisiune


Cândva o să văruiesc gardurile
şi cireşul din faţa casei
sub care tata
îşi ascundea tristeţile
apoi o să trag perdelele
cu mâinile împreunate
o să-l rog pe Dumnezeu
să coboare pentru o clipă
să stăm la taclale despre una alta.

închid ochii
şi-mi las gândurile să hoinărească
printre singurătăţi
o pasăre se loveşte de geam
se face linişte
în cameră e cald
respir haotic
lângă veioza de pe noptiera din colţ
sprijinite de ochelarii lui tata
câteva amintiri
două fotografii şi multă singurătate
tăcerea creşte ca un aluat

mă aşez în fotoliu
şi dizolv fiecare imagine
aud paşi...
mă încăpăţânez să cred că
cineva se apropie de uşă

e bine
Dumnezeu îmi deschide uşa

după o zi rece şi neagră
fiica-mea va întoarce oglinda
va da pâine săracilor
şi va privi
la omul de dincolo...

ca o promisiune


Teodor Dume