agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-06 | [This text should be read in romana] |
Cenaclul Agonia.ro continuă pe scena poeziei și criticii literare sâmbătă 9 iunie, orele 14.00, la Café Deko, în incinta Teatrului Național București, cu lectură de poezie bună și prezentare de carte. Autorii acestei ediții sunt Daniela Micu și Traian Călin Uba, domnul Uba prezentându-ne și noul său volum de poezie, Și totuși, rodim care a fost lansat săptămâna trecută la Librăria Mihail Sadoveanu.
Moderatorul acestei ediții va fi Paul Bogdan. *** Daniela - redactor șef adjunct la revista Biserica de Lemn, Revistă de literatură, de pe lângă Parohia Pogorârea Sf. Duh, București. A publicat și două volume de poezii: Fără ieșire (2002, Ex Libris Universalis) și Transplant de ghimpi, (2006, Criterion Publishing). Traian - Absolvent al Facultății de Filologie (franceză-română) a Universității din București. Din 1990 a colaborat cu reportaje, anchete, investigații, interviuri, comentarii, analiză politică, eseuri cu tematică creștină publicate în cotidianele „România liberă”, „Dreptatea”, „Ziua”, săptămânalele „Expres”, „Expres magazin”, „Acum”, „Contrast”, „Baricada”, „Tinerama”, „22”, „Cuvântul”, „Cațavencu”, „Opinia studențească”, „Strict secret”, lunarele „Puncte cardinale”, „Rost” și altele difuzate la postul de radio „Europa liberă”. Autor al volumelor de versuri: „În acte, ești viu” (editura „Dharana”, București, 2001), „Tifla” (editura „Dharana”, București, 2004), „Și totuși, rodim” (Ed. Vremea, București, 2007) *** Vă prezentăm textele autorilor, iar noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko. Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului. Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit! *** Daniela Micu SUBIECTIVISM Omul vorbește omului într-un spectacol sălbatic cu aparență și esență orbit de mască străin de lumea născută. Omul îmi arată că nu are experiență nu are popor singur între cei patru aștrii. Omul cerc și omul linie această capcană are nevoie de suflet. TRANSPARENÞÃ Nu vreau să fac niciodată comerț vânzându-mi parfumată măduva oaselor n-o să iasă nimic și pe bani puțini cum aș putea să înțeleg atâtea mâini și picioare tot mai metafizice de rușine să nu le aud trosnind. Poate că femeiește de aici nu se vede nimic nici atunci când trebuie să număr pe degete pentru a-mi crește șira spinării, direct din creier fără să urlu de durere. ARTICULAÞIE Acolo unde s-a rătăcit vânt bate când tot ce e viu trebuie iubit și ucis tot ce e legat de pământ închinat și ucis atât de repede cât de frumos îl face moartea să fie. Tot ce e dat descoperit răbdării pedeapsă trebuie risipit să se știe în lumea asta – uitarea spune – când cine te caută bietul tău trup așteaptă să-l afle. UMILINÞÃ Studiez camera plină de fotografii acum clișee ale asedierii. De sub masca lucidității seamănă cu o hemoragie a conștiinței care se crede profund umană supralicitând imaginea mutilării. Existență altruistă a se traduce comunitară. TRÃIEȘTI legat de spuma aplaudată a interpretării dincolo de evidența sârmei ghimpate nimeni nu te mai privește totul te împrumută. Prețul a dispărut din economia de piață edițiile de seară ale ziarelor foșnesc viu și tu strigi tu cauți. Târziu obții onorurile coroana și tronul pentru măscăriciul regelui reinventat după bunul său plac din 4 în 4 ani tot mai orb, mut aproape nebun. (14.01.2007) ÎNÞELES Nesigură Istoria a supraviețuit într-un singur amănunt desăvârșește suferința. Botezate drumurile încep să simtă ceruri de humă la picioarele vânatului. Ca un sicriu al fricii Frate eu Soră tu creștem nesigur rupți de vraja îmbrățișării din cristelnițe. (14.01.2007) INEXISTENÞÃ Prima dată ai multe întrebări Întotdeauna în primele praguri Se aud urmele Desen tăios Într-o formă de care te lipești Instinctiv NIMENI NU IUBEȘTE MAI MULT CA MOARTEA La margine De oriunde ai veni Și încotro te-ai duce Te îmbracă în aceleași volane Rochii vechi În altă amintire Imposibil de îmbrăcat. Miroase a limită Carnea până la cea din urmă celulă Departe, de departe Unii îți vor număra ridurile Desenându-ți oasele lungi Ca niște soldați Strângând în ei liniștea... lumea... amestecându-se până își vor recâștiga inocența. (24.01.2007) MELANCOLII Nu există răspunsuri potrivite Când cerurile gem de prunci Lăsați deoparte politicos De femeile circ Femeile foame Femeia sfioasă fără memorie Nefemeia. Deschizi ochii în locul lor Ochii lor Durerose răni Ce recheamă cuțitul cald al nașterii. Nu mai țipă mut Nu mai plâng Cheamă Și simți usturător Cum e veșnic o ultimă oră Pentru cel pe care ai fi putut să-l cunoști Dar naiv Trebuie să îl uiți. (24.01.2007) CONVALESCENÞÃ Nu poți să simți ascuns În mercurul oglinzii Celălalt chip. Încă o dată e posibil Să ningă Și ceața să iasă ușor din șosea Desenată cu cretă Un pas, încă un pas. E adevărat Drumurile vor fi și ele cu abonament În metoda reducerii la absurd Devenită de uz casnic, Dar uită, Întră în sine ca într-o mătase transparentă Și vezi Lucrurile Se vor întinde în labirinturi Până la ieșirea împrumutată din peisaj. (26.01.2006) MEDICALÃ Silențios Lumina umple toate perfuziile Desenând într-un spațiu Atât de mic Monede lichide Ce-ți răscumpără trupul. Întoarcerea e întotdeauna flămândă de sânge Camera de rezervă are un cod În varul pereților ei Sute de suflete Au învățat să se elibereze. (26.01.2007) *** Traian Călin Uba D’ale tranziției sau Treptele integrării I. De când nu i-a mai rămas decât un singur cap – după ce Făt-Frumos i le-a retezat pe celelalte – Balaurul nu mai scuipă foc ; privește cu blândețe în jur pentru că-i este milă de sine. Nici Făt-Frumos nu mai este chiar atât de intransigent de când nu mai poate mânui paloșul din cauza poliartritei. Parcă nici unul dintre ei nu și-ar mai da viața atât de ușor pentru o Cauză. Cu vârsta, au început să-și dorească liniștea … Au rămas foarte singuri de când copiii navighează pe internet ; de aceea, au nevoie unul de celălalt, își fac mari concesii reciproce și, uneori, pot fi văzuți împreună, în parc, jucând table, printre pensionari. * * * II. L-am întâlnit în talcioc, pe Don Quijote. Se căsătorise cu Dulcineea dar, de când intrase și ea în șomaj, nu mai aveau cu ce să-și achite întreținerea. Încercase să demareze o mică afacere împreună cu Pancho, care fugise însă cu banii… Vânduse din casă toate romanele cavalerești și acum, negocia cu țiganii care vroiau să-i cumpere, ca fiare vechi, armura și lancea. * * * III. Hamlet s-a maturizat brusc după ce familia regală l-a internat la psihiatrie ca să-l absolve de răspunderea penală pentru crimele comise. În urma scandalului, începuse să circule zvonul că e ceva putred în Danemarca… După externare, tânărul furios a devenit foarte docil și sociabil. De când nu mai hamletizează, nu mai suferă. La început, doctorii i-au recomandat să nu-și mai pună întrebarea buclucașă a fi sau a nu fi, apoi familia l-a convins că este mult mai confortabil și mai pragmatic să opteze pentru a nu fi. L-au lăsat să-și păstreze titlul de prinț și l-au desemnat să răspundă de rolul și implicarea casei regale în promovarea democrației. În acest scop, conduce mai multe fundații non-profit (foarte profitabile) care militează pentru respectarea cu sfințenie a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. A uitat întru totul de Ofelia. Urmează să se căsătorească la catedrala Westminster cu Horațio, care lucrează la Consiliul Europei. * * * IV. Cel mai realizat, pe toate planurile, pare a fi doctorul Faust. După ce i s-a decernat premiul Nobel, numele său ilustru figurează în vitrinele tuturor librăriilor și în mai toate publicațiile. Guvernele nu au cum să nu ia în considerare opiniile sale, mai ales când presa scrisă publică știri senzaționale despre iminenta sosire a lui Godot, care panichează comunitatea și scindează societatea: pro și contra Godot, în timp ce autoritățile devin neputincioase. În aceste momente critice, doctorul Faust este invitat la toate posturile de televiziune. Doct, nuanțat, prestigiosul cărturar explică – pe un ton cald și cuceritor – că societatea are mare nevoie, desigur, de sărbătorile purificatoare ale nașterii și învierii lui Godot, că Godot constituie, desigur, unul dintre cele mai frumoase mituri ale omenirii, dar – după cum susține doctorul Faust la o oră de maximă audiență – societatea nu mai are de ce să aștepte venirea lui Godot deoarece Godot, ca persoană, nu există decât în imaginația exaltată și bolnavă a unei minorități fundamentaliste. Datorită acestei intervenții televizate salvatoare, nevroza comunitară este vindecată, reconcilierea socială redevine posibilă, iar despre pact nu se mai pomenește… Problema fundamentală a esteticii Ce face profetul când Cuvântul nu-l mai bagă în seamă ? Ce-i mai rămâne de făcut, de-acum înainte, acestui șomer al Cuvântului ? Căci el nu există decât ca difuzor, el nu există decât în prezența Cuvântului, el nu există decât în clipa în care, prin el, se rostește ! Va avea oare onestitatea și puterea să tacă ? Sau, poate, dedulcit la rostire, începe, cu timpul, să pună de la el, să creeze – cum s-ar spune – pentru a da un sens acestei absențe ? Rezolvarea problemei – care ține atât de natura inspirației cât și de autonomia esteticului – revine publicului care, datorită rolului său participativ, știe exact când să intervină cu pietre… Parfumul strivirii Pentru un colecționar de refuzuri, bilanțul se reduce la dâra (de parfum sau duhoare) din urma trecerii mele, mai ales când îl gândesc pe Dumnezeu ca pe un colecționar de parfumuri. Ce exponat de colecție care să nu-L facă să strâmbe din nas, aș putea să-I ofer, de aici, ce fel de parfum plăcut Lui aș putea să-I înalț ? - Parfumul strivirii ! Ars poetica Singur pe tabla de șah, exilat continuu, dintr-un careu într-altul… - Șah! …în căutarea unei soluții provizorii pentru a ieși din șahul etern… - Șah! …privind cu jind la piesele sacrificate… - Șah! …gata să dau un regat pentru un mat – îndelung așteptat… - Șah! …în timp ce chibiții din marginea lucrurilor continuă să emită judecăți „de valoare”… - Șah! …până când se lasă seara peste această mare nelimitată de limite… - Șah! …și accept ceea ce nu înțeleg… - Șah! …pentru că totul se reduce la un monolog jerpelit, cârpit din petice de spovedanie… Eu, depresia și sexul îngerilor Dimineața, de îndată ce deschid ochii, simt cum depresia-mi intră-n celulă ca un alcool pe nemâncate, la prima oră. Nu pot să renunț la viciul acesta care mă ajută să scriu… Tot ce pot face, este să-l controlez ; atent, cu măsură, mă îmbăt cu depresie evitând supradozele care ar zdrobi-o în primul rând, pe soția mea. Prin ochii ei, de înger, mă privește Dumnezeu ; prin cuvintele ei, de înger, niciodată moraliste, îmi vorbește Dumnezeu. Cu toate acestea, din pricina prejudecăților metafizice, mie unuia, îmi vine foarte greu să fac dragoste cu un înger. Erotica De prima oară, am simțit față de ea o atracție foarte puternică. Încă nu-mi dau seama ce anume mă fascinează : parfumul ? felul în care se prezintă ? inteligența ? umorul ? curajul de a spune lucrurilor pe nume ? sau, poate, faptul că e atât de vie ? Cert e că, de când suntem împreună, am sentimentul că mi-am găsit locul, simt că pot să respir prin ea, iar această comuniune îmi reglează funcțiile psihice. După felul în care mi se dăruie, sunt convins că și ea mă iubește. Fiecare dintre cuvintele ei mă face să pic într-un fel de transă. De-acum locuiesc în ea. Și ea – în mine. Plec mereu de-acasă cu gândul că mă voi întoarce la ea, cât mai repede. Cel mai stânjenit mă simt când prietenii – care mă cunosc ca pe un om absent și posac – mă văd fericit și încep să mă descoasă. Nu vreau să-i mint, dar nu știu cum aș putea să le spun în două-trei cuvinte că nu mai sunt singur… Uneori însă mi-e frică: ce-am să mă fac când se va termina această carte ? Cine va scrie… Cine va scrie istoria talentelor ignorate, care e mult mai bogată și mai vie decât cea a talentelor recunoscute ? Cine va scrie viețile sfinților și martirilor nesanctificați ? „Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc numele Lui.” (Biblia – Maleahi 3:16) Dependență Scrâșnește prundul, neprimitor e limanul… Lipsește ceva esențial: muzica, mistica (sau măcar un calmant, un alcool !) care să te-ajute să uiți sau să-nghiți mai ușor… - Biet toxicoman al credinței, ai intrat în sevraj ; uită-te la tine – tremuri tot, ești palid ca moartea, sindromul dependenței te zgâlțâie: până acum te-ai îmbătat cu Duh, numai cu Duh, dar astăzi clondirul ți-e gol !... Și totuși, rodim Și totuși, rodim – dar nu aceste fructe senzuale care ne putrezesc de vii pe ramuri așteptând în zadar să se dăruie când vremea culesului trece fără să fi venit, și totuși, rodim – deși albinele roiesc mereu în jurul altor polenuri, da, continuăm să rodim – printre fisurile stâncii, solitari pe buza prăpastiei sau sufocați, în pustiu, de scaieți uriași pe care seceta îi îngrașă, căci nu carnea, ci Duhul rodește – pe tărâmul ostil, în veacul potrivnic – miresme de viață pentru mirii văzduhului. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy