agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3937 .



Imaginea din oglindă
article [ Society ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [amelii ]

2004-03-04  | [This text should be read in romana]    | 



Mai mult decât o povestire, viața își are sensul ei propriu. Nu știu ce face să cadă frunza toamna, ori ce aduce mirosul primăverii atât de aproape de simțurile noastre amorțite. S-au spus multe despre asta, însa despre temerile sufletului se vorbește foarte puțin.
Câți dintre noi ar recunoaște, fie măcar când se privesc în oglindă, de existența în sinele propriu a unui sentiment de negare a oricăror forme de viață, de bucurie, de împlinire, ca un fel de contrapunere în balans a trăirilor; celei mai plăpânde forme i se opune obligatoriu un lucru grosolan.
Dar ce ne face pe noi să ne gândim la frumusețea sau urâțenia unor lucruri ori fapte? Să vină aici în ajutor însăși educația de generații specifică fiecarui popor, familii, individ în parte, observandu-se astfel o tendință general acceptată de recunoaștere a anumitor valori? Să fie însă și construcția fiziologică a individului ca plus al acestor educații, aici jucând rol important simțurile corpului uman? Și atunci unde să încadrăm cel de-al șaselea simț? Între cele doua planuri, între trăirile de natură fizică și cele de natură spirituală ori educațională?
Se aduce foarte des în discuție această stare conștientizată de majoritatea, de existență a două planuri. Deși părem a fi înconjurati de trinitate, de foarte puține ori ne gândim și la al treilea aspect. Poate că este cel ce apare ca rezultat al acțiunilor, gândurilor, crezurilor și speranțelor noastre. Și atunci de ce să ne cramponăm în niște temeri care nu ar trebui să ne aparțină ori să ne privească în mod direct. Să fie teama de necunoscut, de eșec, de moarte, ori poate chiar de viață?
Să luăm de exemplu un caz de recunoaștere a anumitor fapte. Să presupunem că ne-am întâlnit pe stradă, întâmplător, cu o veche cunoștință, cu care n-am mai ținut legătura de foarte mult timp. Oare cum reacționăm? Oare nu cumva suntem tentați să ne comportăm în funcție de reacția celuilalt vis-a-vis de noi, asta ca prim impuls? Descoperim pe parcursul convorbirii că totul tinde spre normal, ba chiar începem sa ne și relaxăm un pic, ori poate că începem să ne facem promisiuni de vizite, vorbind în general cam așa stau lucrurile. Fiecare și-a canalizat inițial propriul comportament in funcție de reacția celuilalt, ca un privit în oglindă...ei, părem frumoși astăzi?
Și dacă persoana respectivă nu ne-ar fi zâmbit, și nu neapărat că avea ceva împotriva noastră, ci poate avea o problemă personală, fara ca noi să o cunoaștem...am fi fost mai urâți atunci în ochii noștri? Dar oare cine face primul pas? Probabil că cel care are o mai bună viziune despre sine, încrezătorul.
Există tendința generală de a se crea astfel de simpatii și antipatii în funcție de ochiul celui care ne privește.
Aș putea spune că aparent avem de a face cu două planuri, doi prieteni care s-au întâlnit întâmplător pe stradă, două strângeri de mână, două conversații complementare...unde apare al treilea element? Să fie generat de chiar temerile născute din subconștientul nostru, care apar în momentul întâlnirii și se sting ușor o dată cu aprobarea prezenței celuilalt? Avem nevoie de această aprobare pentru a ne pune de acord cu supraeul, ori cu noi înșine. Și atunci temerile noastre par oarecum justificate?
Nu conștientizăm pe moment aceste stări pentru că totul se petrece cu o repeziciune fantastică, reacțiile noastre depind de reprezentările pe care ni le facem în fracțiuni de secundă, ca răspuns al unor experiențe individuale sau comune și ca răspuns al imaginii de sine.
Ne naștem pentru a învăța să trăim și învățăm să trăim dacă murim teama din noi în fiecare clipă când apare. De aceea cred că nu există teamă de moarte ci tocmai teama de viață e cea care ne duce spre finalul clipelor noastre.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!