Codrina Verdeș






eu am rătacit destul prin mine
cioburile și-au recunoscut marginile tăiate
tăcerea se va rupe-ntr-o lacrimă de sticlă
pe coapsa întinsă de așteptări

gândurile mi se odihnesc într-un fluture
împănat cu tristețea dorului meu
ce pândește nemurirea, ascultându-te
cuibărit în găoace de poeme

în carnea viorii corzile au înghesuit
râsul tău agățat de gleznele unei dimineți de iubire
mi-a rămas pe tălpi sufletul sculptat
și curg într-un cerc haotic

liniștea cuprinde visele coapte în ceară
fân de toamnă îneacă miros de nostalgii
chipul meu privindu-te răzuie așteptări în trupul tăcerii

strivește-mă toată în tăcerea ta
nu-mi dezveli tristețea
ziua aceasta o voi trăi mâine, desigur

cred că am venit prea devreme





Maria și Victor