Durerea morții, de altfel, ca și a noastră, a tuturor, constă în faptul că și ea va trebui să moară vre-odată. Și asta e cu adevărat teribil. Teribil nu atît pentru moarte, cît pentru cei care rămîn fără ea, fără alintul ei gingaș și relaxant. Moartea morții ne va lipsi de orice placere în această viață, ne va aduce multă depresie și insatisfacție. Moartea morții – aceasta e dilema pe care o va trăi fiecare dintre noi odată ce va conștientiza că e posibil să se întîmple.

Moartea e unica iubire care rămîne fidelă și fără de care viața se transformă în iad. În moarte toată năzuințele omului, omului din toate timpurile, s-au împlinit.

Plăcerea ajunsă la extaz, ajunsă la orgasm, a fiecărui om care gîndește, se realizează la marginea unei gropi în loviturile de ciocan aplicate cuiului ce fixează capacul unui cosciug. (Nu e vorba de sado-masochism or de alte devieri psihice și nici de fobie pentru viață. Aceasta o poate spune doar omul împătimit de eu or omul fricos și laș, în fine, omul care nu poate iubi și nu a iubit niciodată. Desconsider astfel de tipuri de oameni.).

Moartea (nu e în zadar de gen femenin) este Eva dătătoare de viața, de aeea femela o gelozează, o desconsideră, o urîște cu multă înverșunare. Anume femela turbă în spasme atunci cînd la marginea unei gropi ciocanul intonează cea mai divină melodie. Melodie ce descătușează sufletul omului împatimit si-l readuce la starea de perfecțiune și inocență. Această melodie transformă omul în copil infantil, distruge stereotipuri si face să plouă abundent cu apă sărată (lacrimi de beatitudine).

Delirul morții constituie chitesența vieții. Oare cine nu-și dorește să trăiască cu toată intensitatea acest punct culminant? E momentul de cotitură cind se intersectează două lumi, cînd poți zice ciao cu bunăvoință la tot ce te-ai iritat adeneaori și să intri cu multă satisfacție într-o nouă rînduială a timpului. Momentul delirului produce sentimentul unei noi nașteri.