Faptul că suntem, de la un timp încoace, asaltați, prin diverse mijloace, de ideea unui sfârșit, nu afectează oare viziunea omului asupra vieții și a eternității însăși? Dacă înainte, omul își punea problema eternității sale, iar pentru a învinge moartea crea, dăinuind în timp cu numele și descoperirile sale, astăzi se extinde întrebarea veșniciei asupra întregii umanități.
Considerăm sau nu valabile, reale, multitudinea de teorii apocaliptice asupra pământului, acestea oricum ne învăluiesc și ne pătrund în oase și spirit, influențându-ne percepțiile asupra lumii.
Teoria conspirației, teoria lui 2012, teoria mayașilor, teoriile religioase, terorismul, războiul mondial iminent, războiul geofizic, biologic, chimic, criza economică mondială, stresul muncii, a banului, a sărăciei, existența/inexistența lui Dumnezeu și peste toate încălzirea globală, poluarea, efectul de seră, nocivitatea Soarelui, între toate acestea din ce sevă se mai poate hrăni optimismul și libertatea?
Se creează senzația unui ceasornic defect la care acele se învart atât de repede încât nu mai pot fi percepute, timpul accelerează, se îndreaptă pare-se iremediabil spre un sfârșit.
Această trăire dă naștere unei alte psihologii. Orice act de gândire, de imaginație poartă cu sine ideea finitudinii, libertatea oricărei concepții filosofice este îngrădită acum de angoasa sfârșitului.
De regulă, despre ororile istoriei afli după ce totul a fost consumat, deja trăiești într-o altă epocă transformată și intangibilă cu acel trecut odios. Poți totuși mânca, dormi, trăi știind sau sperând că acel trecut nu se va repeta. În prezentul tău te simți în siguranță, evenimentele actuale ție nu îți sunt cu totul accesibile, comprehensibile sau acceptabile dacă le intuiești. Însă, vrem nu vrem, iminența unei catastrofe, legată fie de presupusa conspirație mondială, fie de sfârșitul lumii, ne implică, ne trezește din liniștea culcușului nostru.
Un aspect.
Altul ar fi acela că mai tot ce sute de ani s-a creat în drumul spre civilizație este considerat vetust, învechit. S-a luptat pentru comoditate, s-au dezvoltat condițiile pentru consum, însă deșeurile ne vor acoperi pe toți, ne vom înneca în propriile noastre "excremente". Căci "omul recent" al lui Patapievici este vincibil și ușor de amăgit.
În secolul 21 nu mai există încercările adolescentului, privind cu optimism și încredere spre viitor, ci cele ale bătrânului care își așteaptă sfârșitul, convulsionat și măcinat de boli și regrete.

Cum e să trăiești în timpul unui potențial sfârșit?