Întotdeauna mi-a fost foarte greu să mă întorc, mai ales atunci când trebuia să întorc spatele cuiva, latura aceasta de părăsire din mine, parcă-mi spunea că nu mai sunt persoana care trebuie să spună ceva.
Fenomenul cunoașterii te face să pui pasul mai departe, dar ce facem cu locul de care ne-am atașat, atât de tare, mai ales de oamenii cărora trebuie la urma urmei să le spunem adio, oare pentru ce. Sentimentul de părăsire este aproape la fel de groaznic ca cel de întoarcere pentru că nu se poate face nimic în această privință. Mintea este mult mai parșivă, ne face un alt tablou locului ce a fost pentru un timp poate casa ta, ea zugrăvește acolo în interiorul tău, un amalgam de toaletare a lucrurilor, pe care tu chiar le vezi sub o altă formă, dar la întoarcere nu este decât adevărul gol; goluț, care te-a făcut să pleci de fapt. O întreagă filozofie este de fapt tot acest fenomen care ne nuanțează magnetismul locului respectiv, ființelor umane li se întâmplă această transformare, creierul refuză, doar pentru a vedea acele locuri, să vadă partea negativă a lor, cu toate că aproape imediat sau în scurt timp lehamitea se instalează, fără voia noastră, refuzăm să vedem acea parte a lucrurilor și ne întoarcem să luăm doza de stres.