Cum reconstruim orașul?
Laurian Lucaș

Orașele noastre se află în fața unor provocări și a unor dileme la care nimeni nu s-ar fi gândit în urmă cu cincisprezece ani. Experiența pe care o am în administrația publică mă face să mă întreb cât de pregătiți suntem pentru a face față provocărilor și pentru a rezolva dilemele puse în fața comunității.
Îmi este tot mai clar că orașele noastre au fost construite înainte de 1989 pentru o lume statică, înghețată, robotizată, neperformantă, cenușie și lipsită de orice formă de libertate civică, creativă, religioasă, economică, politică.
Modernizarea orașelor noastre este o chestiune de proiect național, este o încercare lipsită de sorți de izbândă dacă lipsesc viziunea, managementul administrativ performant, curajul de a lua decizii, fondurile. Pentru a te apuca de modernizare nu e suficient elanul, declarațiile publice, conferințele de presă, talk show-urile televizate.
E nevoie în primul rând ca, oamenii care iubesc orașele și se simt cu adevărat în valul schimbării, să-și ia inima în dinți și să creeze. Nu numai arhitecții trebuie chemați la această reconstrucție ci și profesorii, medicii, oamenii de artă, inginerii, ciberneticienii, specialiștii din meteorologie și așa mai departe. Toate științele sunt chemate să pună umărul de la sociologie la genetică, de la topologie la futurologie.
Utopia se poate construi pe sine adeseori și, odată construită, eforturile oamenilor devin ridicole, oamenii se simt dezamăgiți, neputincioși, părăsesc proiectul.
Cred că avem nevoie de proiecte solide din punct de vedere conceptual și din punct de vedere practic. Se construiește haotic. Se construiește fără să se țină seama de culoarea locală. Nu ghicești în ceea ce se ridică peste noapte o idee susținătoare, o osatură conceptuală care să te racordeze la ființa orașului.
Orașul este privit fie ca un mecanism, fie ca o ființă. Eu cred că e mai mult decât atât. Orele orașului, de exemplu, sunt acel timp magic al vorbelor, al întâmplărilor, al dorințelor cele mai fierbinți, al năzuințelor, al durerii sau al succeselor din toate domeniile ființei. Dacă nu ai habar de acest timp magic al unui oraș îți va fi greu sau chiar imposibil să poți construi Viziunea.
Viziunea este extrem de importantă. Nu poți pune la cale strategia modernizării unei lumi, a unui oraș fără să ai o viziune. Nu poți porni în construcția ta fără să aduci în corpul viziunii oamenii. Oamenii sunt cei care dau viața unui oraș. Ei sunt sarea și piperul. Gospodinele, preoții, soldații, telefonistele, adolescenții, bătrâneii, fetele de pe promenadă, studenții și mașiniștii, consilierii, judecătorii, actorii, cu toții sunt lumea orașului care palpită, care reclamă, care are ceva de spus, care așteaptă o îndreptare a managementului administrativ, care așteaptă semnul unei înnoiri. O Viziune din care lipsesc oamenii nu are șanse.
Eu am învățat și din greșeli și o recunosc. Viziune perfectă nu există. De fapt sunt convins ca Viziunea se construiește în fiecare zi. Prin voință, prin dăruire, prin încercări, prin asumarea riscului unei decizii.
Poate că vom putea reconstrui și moderniza orașele noastre cu adevărat în ziua în care vom avea curajul de a ne asuma riscuri majore în încercarea noastră de a acorda Viziunea cu Realitatea. Altfel, cele mai bune intenții, cele mai frumoase declarații, cele mai inteligente planuri vor rămâne simple ficțiuni.