Dezvoltarea căilor de comunicatii a avut un rol important în istoria omenirii.

Era postei electronice, a telefoniei celulare si a comunicatiilor ultrarapide,nu a însemnat o abandonare a metodologiei clasice.Un mod foarte pitoresc de a trimite scrisori este cu ajutorul mai putin obisnuit al curentilor marini.De la marele navigator Columb si până astăzi s-au expediat mii de scrisori pe această cale.Sticlele si butoiasele erau purtate de curentii mărilor si ai oceanelor spre locuri necunoscute.De cele mai multe ori, acesti „factori postali” rătăceau scrisorile primite, alteori însă le duceau destul de aproape de destinatie.

Una din cele mai valoroase scrisori a fost găsită în 1938, si vorbea despre sfârsitul tragic al Titanicului.Ea a fost recuperată pe coasta Islandei,după 26 de ani de la data catastrofei.Scrisoarea contine câteva fraze scurte:

„ ...Stau pe punte cu un copil. Ultima barcă a plecat. Orchestra cântă un mars. Câtiva oameni de lângă mine se roagă. Ne scufundăm. Sfârsitul se apropie. Vă rog transmiteti tatălui...”

O lume gata de prăbusire îsi scrie în grabă ultima epistolă. Este testamentul sau mai degrabă epilogul unei călătorii esuate? Nici ea nu stie. Este poate ultima suflare înainte de disparitie. Măcar dacă această ultimă scrisoare ar fi una de constientizare a starii in care se afla... „Doamne adu-ti aminte de mine...”- Lc. 23: 42-43.