Ma urc in autobuzul cel de toate zilele,vechi,plin,transpirat si murdar.Ma doare capul,burta,mi-e frig.Ma concentrez pe un scaun nerezervat,in spate,inalt si aparent inaccesibil persoanelor trecute de prima tinerete ce ar putea manifesta o dorinta de a mi-l rapi.Ma asez distrata,bag castile in urechi si ascult una din melodiile preferate,privind pierduta pe geam.La un moment dat,in pofida obisnuitei aglomeratii,pe centru se face un culoar.Curioasa,scot castile din urechi(oricum se termina bateria la molecular).Aud un suspin de copil.Il vad,dezbracat complet,muradar,descult,slab.Ii privesc cu mila coastele si fata innegrita de mizerie,brazdata de lacrimi sincere.Pe maini si picioare vanatai.Privirea indreptata in jos.Ii dau 1 ron,sinugurul marunt pe care il am la mine.Coboara la prima.
Raman oarecum impresionata.Sunt obisnuita cu cersetorii,doar ii vad zilnic,peste tot.Dar acesta mi-a atras privirea,trezindu-mi o compasiune dublata de remuscarea neputintei de a-l ajuta.
Ajung acasa.Aud de suspendarea presedintelui.Vadim declara ca “Basescu a fost ajuns de blestemele sufletelor neprihanite ce ne privesc acum din ceruri” pe care le-a eutanasiat pe vremea cand era primar.
Comentez cu cineva suspendarea si declaratia lui Vadim.Persoana respectiva il aproba,oarecum pe Vadim,caci cainii ar fi trebuit adunati si ingrijiti in camine.
Imi revine imaginea baiatului din autobuz si nu ma pot abtine sa ma intreb:cine ar trebui sa aibe intaietate pentru un camin?baiatul din autobuz sau cainele ala negru de pe strada mea care mi-a muscat acum 2 zile 2 vecini?